“TOȚI turiștii care merg în vacanță la Năvodari spun că au fost la Mamaia”

 

Razvan Dobre, poate cel mai cunoscut manager de hoteluri de lux din Mamaia Nord, continua sa faca analize pentru funkytravel.ro. Razvan are 40 de ani, lucreaza in turism de 17 ani, iar in Mamaia de 14 ani.  Primul loc de munca a fost cel de curier, iar de multi ani conduce doar hoteluri de 4 si cinci stele in Mamaia, cea mai renumita statiune din România. In prezent, Razvan se pregateste sa deschida cel mai nou hotel de patru stele (el spune ca va avea dotari de cinci) din nordul litoralului.

Turistii. Dacă nu am vorbi despre ei nu am putea să vorbim despre turism. Sunt cei fără de care Mamaia devine în extrasezon un cartier al Constanței și o zonă pustie unde se mai plimbă câțiva nostalgici în zilele mai călduroase. Vreau să vorbesc despre profilul actual al turistului din Mamaia observat de mine în ultimii ani.

La fel cum este împărțită Mamaia pe zone (zona de sud, zona de nord, zona de cluburi și zona Năvodari) așa sunt împărțite și categoriile de turiști din Mamaia și ei nu se prea amestecă decât în zona Cazinoului din Mamaia unde se duc majoritatea să mănânce (mare greșeală după părerea mea).

Turiștii din sudul stațiunii : “Vor să pară mai bogați decât sunt și vor să se dea mari că au fost la Mamaia”

Cei care aleg hotelurile din sud sunt turiștii care vin din țară, au venituri medii și vin la Mamaia pentru că vor să pară mai bogați decât sunt și vor să se dea mari că au fost la Mamaia. Asta nu pentru că hotelurile din sudul stațiunii nu sunt ok, ele sunt ok și renovate însă datorită numelui stațiunii au tarifele nejustificat mai mari decât cele din sudul litoralului unde pot găsi prețuri mai bune pentru condiții mai bune decât în Mamaia. Aceștia mănâncă în proporție mare la autoservirile din zona Cleopatra/Satul de vacanță și își fac mii de poze cu check-in în Mamaia să vadă toți prietenii/colegii și consătenii că au fost la Mamaia.

 

 

Aceștia acceptă să se înghesuie pe șezlongurile lipite unul de altul și la prânz mănâncă pe plajă covrigi, plăcinte cu brânză și pizza la bucată. Și stau pe plajă de la nouă dimineață la șase după amiază. Asta este zona cu cele mai multe piei roșii din Mamaia. Seara se plimbă pe faleză prin zona Cleopatra și fac live-uri pe facebook din Mamaia cu bunica de la țara.

Turiștii din nordul stațiunii : “Se aşteaptă să fie recunoscuţi de cei de la hotel şi leagă un fel de amiciţie cu diferiţi ospătari, şefi de sală şi cameriste”

 

 

În nord se schimbă puțin profilul turistului din Mamaia. Aici vin în general cei cu venituri mai mari datorită tarifului mai mare al camerelor dar și serviciilor mai bune decât în sud. În general sunt clienți fideli, revin an de an la același hotel dacă nu sunt dezamăgiți. Se așteaptă să fie recunoscuți de cei de la hotel și leagă un fel de amicie cu diferiți ospătari, șefi de sală și cameriste.(adică vorbesc mai multe decât banalitățile de ce doriți să serviți astăzi). Multe din hotelurile din nord s-au reprofilat pe demipensiune, pensiune completă și all inclusive și au schimbat și comportamentul turiștilor. Aceștia fac plajă între opt jumate și doișpe vin la masă și se duc la plajă iar după ora patru sau pleacă la plimbare. Unii fac plajă până la două și vin la finalul mesei când se plâng că nu mai este mâncare la bufet. Sunt mai nemulțumiți decât cei din sud pentru că “vă dau atâția bani și vreau toate tăvile pline când vin eu” (la trei fără cinci și bufetul se închide la trei)  sau “la cât costă camera mă așteptam să nu plătesc masajul sau orice altceva”.

 

Turiștii de cluburi : “Plătesc cele mai mari tarife şi cheltuie de obicei şi alţi bani în hotel pentru şampanii, masaje, spa şi room service”

 

Sunt categoria de turiști pe care hotelierii o urăsc și o iubesc în același timp. O urăsc pentru că vin vineri seară sau sâmbătă dimineață și pleacă duminică când se trezesc, de obicei pe la trei sau patru după amiază. Dar o și iubesc pentru că plătesc cele mai mai tarife și cheltuie de obicei și alți bani în hotel cu șampanii, masaje, spa și room service. În ultimii ani în categoria asta intră foarte mulți străini care au auzit de viața de noapte din Mamaia și care vin în găști mari să petreacă în cluburi. Sunt cei mai căutați de taximetriștii din Mamaia care își fac planul cu două, trei curse de un kilometru de la hotelurile din nord la cluburi. Aceștia stau de obicei la hotelurile din nordul stațiunii ca să fie cât mai aproape de cluburi și solicită late ck-out în proporție de 98%. Sunt și cei mai fițoși și vor cele mai bune locuri din parcare și cele mai bune locuri la restaurant și plătesc bine pentru ele. Cei mai fericiți sunt curierii și ospătarii care deja îi cunosc și fac mai mulți bani de la unul din ăsta decât de la alți cinci. Cluburile îi atrag cu tot felul de petreceri și concerte și mulți rămân fără bani să plătească o apă din minibar la plecare.

 

Turiștii de Năvodari : “TOŢI turiştii care merg în vacanţă la Năvodari spun că au fost la Mamaia”

 

 

Nu o să vă spun prea multe despre ei pentru că eu vreau să vă vorbesc despre Mamaia. Vreau doar să vă spun că TOȚI turiștii care merg în vacanță la Năvodari, adică de la limita clubului Loft încolo spun că au mers în vacanță la Mamaia. După cum ziceam și în altă postare sper să se reglementeze și treaba asta cu Mamaia sat care nu există. Ei sunt altă categorie care începe să fie interesantă datorită dezvoltării exagerate a zonei Năvodari unde se vor deschide multe hoteluri de patru și cred că și de cinci stele pe lângă miile de pensiuni deja apărute. Cred că în maxim doi ani voi reveni cu un profil nou al turiștilor din Mamaia influențați de zona asta din Năvodari care va atrage o parte din ei.

Turiștii de apartamente: “ O categorie de turişti care altfel nu ar fi venit în vacanţă la Mamaia”

Această categorie a apărut în ultimii ani datorită apariției blocurilor de apartamente din Mamaia. Am scris mai multe despre asta în articolul despre patroni. O categorie de turiști care atlfel nu ar fi venit în Mamaia în vacanță. Și nu mă refer la cei care au cumpărat acele apartamente și vin chiar ei în vacanță. Pe aceștia îi înțeleg mai ales că probabil venind 10 ani la rând și-au scos banii pe apartament din cât ar fi plătit unui hotel de patru sau cinci stele pentru o săptămâna în fiecare an.

 

La final voi trage câteva concluzii ca de obicei și aștept și comentariile voastre:

  • acest articol nu se vrea o blamare a vreunei categorii de turiști. Cu bune și rele aceștia sunt cei care ne umplu hotelurile, aduc veniturile și ne asigură unora salariile și altora profiturile;
  • bineînțeles că tot ce am scris nu se aplică tuturor turiștilor care aleg diferite zone de cazare din Mamaia. Este o părere despre o majoritate și știu mulți care aleg o zonă sau alta și nu se încadrează în ce am scris eu mai sus;
  • mai sunt și alte categorii despre care nu am vorbit (business, conferințe) dar deocamdată nu sunt un segment foarte important pentru activitatea generală a stațiunii ci doar pentru câteva hoteluri care sunt deschise permanent sau au și facilități de conferințe
  • da, Mamaia este vizibil împărțită între nord și sud din punct de vedere al calității hotelurilor, serviciilor și a turiștilor. Personal o prefer pe cea de nord (am muncit numai în partea aceea).

Razvan Dobre, manager hotel

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *