Experiente

“Sunt turişti pentru care condiţiile unui hotel de 2 stele sunt mai bune sau comparabile cu viaţa lor de zi cu zi”

Aurelian Marin

Aurelian Marin este managerul companiei Paradis Vacanţe de Vis din Constanţa şi fostul preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Un om care a luptat ca Blue Air să menţină cursele interne estivale şi chiar şi-a asumat o pierdere în primul an pe acest sector. A pariat şi a câştigat oferind pachete de cazare cu zborul gratuit dacă vacanţa depăsea mai mult de şase nopţi.

Conduci una dintre cele mai puternice agenţii de turism de la malul mării cu un portofoliu  de mii de camere pe tot litoralul. Îmi poţi explica de ce românii continuă să aleagă hoteluri ruină de două stele,  în loc să-şi petreacă vacanţele la cel puţin trei stele, chiar dacă vor plăti cu câţiva zeci de lei în plus. Ce îi îndeamnă să facă aceste alegeri ?

Marea majoritate a turiştilor alege hoteluri de 3 si 4*. În ultimii ani, turiştii de 2* au migrat catre 3*, iar cei de 3* au migrat catre 4*. Nu mai sunt multe hoteluri de 2* pe litoralul românesc. Sunt câteva, iar cei care le aleg fie un buget foarte mic sau nu-i interesează în mod deosebit niciun fel de condiţii sau facilităţi.

Vor pur şi simplu o cameră low buget, curată, cu apă caldă, în care să doarmă. Există turişti pentru care condiţiile unui hotel de 2* sunt mai bune sau comparabile cu viaţa lor de zi cu zi aşa că nu percep negativ un hotel de 2*. Unele hoteluri de 2* sunt bine poziţionate faţă de plajă sau alte obiective de interes pentru ei şi atunci acest lucru contează în alegerea pe care o fac.

“Există posibilitatea ca turişti care mergeau în mod tradiţional în hoteluri să înceapă să aleagă apartamentele datorită costurilor mai mici. În orice caz, piaţa apartamentelor de vacanţă nu poate fi ignorată, mai ales că este deja foarte mare pe întregul litoral”

Moda apartamentelor de vacanţă s-a extins pe întreg litoralul de la nord la sud. Există o piaţă pentru ambele segmente sau este o luptă între cele două tabere pentru a câştiga turişti ?

Încă nu este o luptă! În acest moment există o piaţă pentru ambele segmente. Mai mult decât atât, profilul clientului este diferit pe cele 2 segmente. Nu este o luptă în condiţiile în care, în acest moment, litoralul este o destinaţie cerută. Atunci când vor apărea sincope în ceea ce priveşte cererea, e posibil să apară un “conflict” între hoteluri şi apartamente. Există posibilitatea ca turişti care mergeau în mod tradiţional în hoteluri să înceapă să aleagă apartamentele datorită costurilor mai mici. În orice caz, piaţa apartamentelor de vacanţă nu poate fi ignorată mai ales că este deja foarte mare pe întregul litoral.

“De multe ori,  pozele sau informaţiile de pe net pot fi înselătoare şi le creează turiştilor aşteptări mai mari decât oferă realitatea”

De ce să aleg o agenţie de turism şi să nu-mi planific singur vacanţa ?

Sunt câteva motive clare. De cele mai multe ori, turiştii beneficiază de tarife mai mici. Au parte de consultanţă, mai ales pentru destinaţii în care nu au mai fost sau care nu sunt foarte uzuale. Au posibiliatea de a achita eşalonat şi personalizat, în funcţie de perioadele în care ei ar putea plăti. Pot beneficia de diferite discount-uri sau facilităţi pentru fidelitate. Sunt tinuţi în permanenţă la curent cu noutăţile sau ofertele speciale şi foarte important  au la cine să apeleze în caz de eventuale probleme. De multe ori,  pozele sau informaţiile de pe net pot fi înselătoare şi le creează turiştilor aşteptări mai mari decât oferă realitatea. Un consultant bun are experienţa necesară astfel încât să distingă aceste situaţii şi să dea sfaturi bune turiştilor.

În jargonul hotelier, preţurile practicate la recepţiile hotelurilor se numesc „tarifele fraierilor”   pentru că sunt exagerat de mari.  Cum de s-a ajuns la această politică  ?

În toată lumea tariful de receptie este mai mare sau mult mai mare faţă de un tarif contractat între hotel şi un touroperator. Tariful este mult mai mare tocmai pentru a stimula clienţii să-şi facă rezervări din timp pe alte canale şi nu pentru a veni la recepţie.  Cine nu face acest lucru şi totuşi ajunge la hotel fără rezervare şi vrea să se cazeze….nu are decăt să plateasca acest tarif foarte mare pentru că oricum nu are alternativă. Aşa este in business!

Cât mă costă astăzi un pachet de cinci nopţi de cazare pentru 1 şi cât o sămă coste în aprilie ?

 De exemplu, astăzi o ofertă de cinci nopţi, la un hotel de patru stele din Mamaia, pentru o camera dublă cu demipensiune, te va costa 1041 de lei/de persoană.  La trei stele, tot în Mamaia, cu mic dejun, vei plati între 405 lei şi 570 de lei  de persoană pentru un pachet de trei nopţi

Descrie într-un singur cuvânt staţiunea Mamaia ?

mamaia hoteluri dezvaluiri vacanta turisti rezervari plaja mare pensiuni apartamente litoral cazare informatii agentii experienta

Vacanţă!

Familiştii sunt principalii turişti ai litoralului românesc”

Sudul litoralului a reuşit în ultimii ani să atragă turişti din vestul tării şi mai putin din sud şi est unde populaţia încă preferă vacanţele all inclusive din Grecia şi Turcia. Cum îi readucem pe familiştii români pe litoralul nostru ?

 Familiştii sunt principalii turisti ai litoralului românesc. Cred că investiţiile în hotelurile încă nerenovate (multe dintre ele cu mare potenţial) şi deschiderea unor resorturi hoteliere cu multe facilităţi şi opţiuni pentru turiş sunt celecare îi pot ţine şi pe turişti pe litoralul nostru.

“Costinesti.  Un experiment oarecum eşuat. S-a construit mult, prost şi haotic”

Hai să facem o radiografie a litoralului românesc! Care sunt staţiunile care au şanse să crească şi ce se întâmplă la Costineşti, staţiunea unde parcă totul stă în loc de ani buni ?

Sunt mai multe staţiuni cu potenţial real de creştere şi  voi explica din ce motive. Ordinea este aleatorie, nu exista vreun clasament :

  1. Neptun-Olimp. Este într-un proces destul de accelerat de schimbare a proprietarilor hotelurilor vechi şi încă nerenovate. În 2-3 ani se vor vinde majoritatea şi ne aşteptăm ca în maximum 5 ani să avem un altfel de Neptun-Olimp.  Ar putea redeveni staţiunile de top.
  2. Saturn.Staţiunea are încă un singur proprietar pe majoritatea hotelurilor, dar se simte şi aici un vânt de schimbare. Cred că în viitorul apropiat, parte din aceste hoteluri vor fi vândute unul câte unul. Baza materială este bună, multe dintre aceste hoteluri sunt renovate, iar staţiunea este direct pe plajă. Saturn are un potenţial enorm de creştere, mai ales pentru familii, respectiv pentru sistemul all inclusive.
  3. EforieNord/Sud. Un potenţial enorm puţin exploatat în zona balneară. Cele două pot deveni statiuni de 11 luni/an în loc de 3-4 luni acum. Aştept cu nerabdare o transformare majoră a staţiunii Eforie Sud, una dintre cele mai frumoase staţiuni de pe litoral (n.r acum una aproape părăsită).
  4.  Costinesti. Un experiment oarecum eşuat. S-a construit mult, prost şi haotic. Sunt puţini operatori economici care fac performanţa şi care sunt profesionişti. Multă concurenţă neloială!

Lasă un răspuns