Experiente

Cât costă sentimentul libertăţii la Vama Veche

Hotelierii şi proprietarii de apartamente de vacanţă din Mamaia nu sunt bucuroşi atunci când vacanţa de Paşte se lipeşte cu cea de 1 Mai. Ştiu că poate sună ciudat, dar acesta este adevărul! Înseamnă multe nopţi de cazare, plus pierderea a mii de turişti pentru care sărbătoarea de Paşte este sinonimă cu clipele petrecute în familie, linişte şi odihnă.

Şi totuşi de ce în Mamaia au fost înregistraţi oficial zeci de mii de turişti, iar la Vama Veche weekendul a trecut cu baruri închise, pensiuni cu camere goale şi câtiva turişti care admirau răsăritul.

Niciodată în Mamaia nu închiriai o cameră la un hotel de cinci stele cu mai puţin de 100 de euro

Strategia a fost simplă şi presupun că este pentru prima dată când cei mai mulţi hotelieri şi proprietari de apartamente de vacanţă au decis împreună să coboare preţurile. Da! Au mers mai mult pe volum şi pe profit mai mic şi nu invers, cum făceau an de an. Să vă dau un exemplu! Vineri seară m-am întâlnit cu managerul celui mai căutat hotel din Mamaia (cel mai scump apartament a fost 1500 de euro pentru o singură noapte), dar şi cu reprezentantul clubului unde roabele cu şampanii, vinuri şi artificii fac turul reţelelor virtuale. Amândoi au recunoscut că anul acesta nu au forţat nota: preţurile sunt identice sau chiar puţin mai mici faţă de cele anul trecut. Şi clubul, dar şi hotelul au fost pline ochi!


Au fost unii hotelieri care nu au agreat această politică de preţuri şi au pierdut. Vineri seara încercau să umple camerele hotelului de cinci stele cu turişti dispuşi să plătească mai puţin de 100 de euro/noapte. Pină la jumătatea lunii aprilie cereau pe aceeaşi cameră 275 de euro pe noapte. Acum au rămas cu ele goale.
Mergem spre cei care au apartamente de vacanţă de închiriat: 100 de euro/noapte a fost preţul mediu al unei nopţi de cazare. Cu 50 de euro mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, dar cu pachete de patru sau cinci nopţi de cazare şi nu cu două cum a fost anul trecut. Vă reamintesc un avantaj al apartamentului de vacanţă: se pot caza patru persoane în acelaşi timp.
Să vorbim puţin de preţurile din localurile din Mamaia. Poate că imaginile cu notele de plată de peste 3000 de lei se tot plimbă virtual, dar cei mai mulţi petrecăreţi au un buget de 200 de lei pe noapte. Să nu credeţi că cei mai mulţi dintre clienţi plătesc şampanii cu artificii! De exemplu, cel mai comandat cocktail este ginul tonic, iar la cluburile din Mamaia costă între 30 şi 35 de lei.

Am pus aici o fotografie cu meniul de băuturi din localul cu roabe şi artificii ca să pot face o paralelă cu Vama Veche.

Două ginuri şi două ape plate în Vama Veche costă mai mult decât în cluburile cu artificii din Mamaia

Hai să ajungem şi în sudul litoralului. Vineri, sâmbătă şi duminică, Vama a fost mai mult goală. Degeaba s-au deschis terasele şi cluburile încă de sămbătă seară: au costat mai mult angajaţii din acea noapte decât au fost încasările. De luni, Vama a început să se trezească uşor la viaţă, dar s-a umplut de treninguri. Aceasta este descrierea pe care mi-a făcut-o o domnişoară care iubeşte Vama Veche. Poate că din cauza acestor treninguri venite doar pentru o poză au apărut şi astfel de anunţuri.

Oricât de multe treninguri s-ar plimba pentru o fotografie pe plaja din Vama Veche şi oricât de proastă ar fi înţeleasă libertatea atunci când alegi să-ţi parchezi maşina pe nisipul fin din Vamă, turiştii au fost speriaţi de preţurile din staţiune.

Să vedem de exemplu cât costă două ginuri tonice şi două ape plate în cluburile din Mamaia şi Vama Veche. În nordul litoralului, la cluburile cu artificii pentru comanda de mai sus s-a plătit 90 de lei. Pentru aceleaşi produse, în Vama Veche, turiştii au achitat 110 lei.
Să facem aceeaşi analiză şi la cazare. O noapte la un hotel de trei stele din Mamaia a fost 230 de lei cu mic dejun inclus. În sudul litoralului, la Vama Veche, pentru aceleaşi condiţii turiştii au achitat în medie 320 de lei. Şi atunci vă întreb: de ce să plăteşti cu 100 de lei mai mult pentru o cameră într-o staţiune fără drumuri, fără locuri de parcare şi fără sistem de canalizare.

Oare greşesc când spun că sentimentul libertăţii este doar un produs de marketing vândut mai scump în Vama Veche ?

Urmăreşte funkytravel.ro şi pe instagram

Cât costă sentimentul libertăţii la Vama Veche

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *