Experiente

Plaja Constanţa, atracţie internaţională pentru iubitorii sporturilor de apă

Lărgirea plajelor a creat condiţiile perfecte pentru kite, surf şi windsurf

Plajele din dreptul oraşului Constanţa au fost lărgite în prima parte a programului finanţat din fonduri europene. În primul rând, au fost create  lanţuri de stabilopozi pentru a slăbi din puterea furtunilor pe timpul iernii. Fâşia de nisip de câtiva metri a ajuns acum să măsoare mai bine de 300 de metri.  Plaja din Constanţa este protejată de vânturile puternice care vin dinspre continent pentru ca este situată sub  o faleză înaltă de câţiva zeci de metri.  Stabilipozii, dar şi diferenţa de nivel faţă de continent au creat condiţii aproape perfecte pentru sporturile de apă.

Amatorii de kite surfing, îi vedeţi plutind pe apă cu ajutorul unui zmeu purtat de vânt,  cei care îndrăgesc windsurfingul sau chiar practicanţii de surf au transformat plaja din Constanţa într-o destinaţie internaţională a sporturilor de apă. Fotografiile postate de ei pe reţelele de socializare au ajuns în toată lumea, iar interesul turiştilor a atras de la sine investiţii pentru acest tip de vacanţă. Au fost construite zone speciale pentru amatorii sporturilor de apă, hotelurile din zona plajei Constanţa au început să fie modernizate, iar în proprietarii de beach baruri au deschis înaintea celor din Mamaia.

Plaja Zoom Beach Constanţa

Andrei Damian si Ion Dumitraşcu sunt doi dintre cei mai cunoscuţi antrenori de sporturi de apă. Am stat de vorbă cu ei pentru a înţelege de ce au ales să investească în România şi ce cred ei despre litoralul românesc.

“Plaja din Constanța oferă suficient spațiu pentru iubitorii sporturilor de apă”

Andrei Damian are 27 de ani şi face parte din noua generaţie care a ales să construiască o afacere pornind de la o pasiune-  kitesurfing.

Cine este Andrei Damian ?

Sunt un tânăr care a renunțat la jobul din domeniul IT ca să pot investi timp și preocupare în acest sport. Sunt un om ca oricare altul, care, din pasiunea pentru kitesurfing, a  avut un vis și a  hotărât să-l transforme în realitate. Sunt kiter, am propriul spot de kite, o școală acreditată internațional și organizez excursii în locații ideale pentru practicarea acestui sport. Dintre locurile cele mai frumoase pe care le-am vizitat și unde am avut ocazia să practic acest sport aș aminti Cape Town, (Africa de Sud), Le Vauclin (Maritinca), El Gouna (Egipt), Boracay (Filipine).

Andrei Damian

De ce ai ales plaja din Constanța și nu stațiunea Mamaia ?

Spre deosebire de Mamaia, unde plaja este supraaglomerată de turiști, plaja din Constanța oferă suficient spațiu pentru iubitorii sporturilor de apă. Este o plajă extinsă, cu deschidere largă la mare și reprezintă un loc perfect pentru practicarea acestui sport în condiții de maximă siguranță.  Totodată, am o colaborare foarte bună cu plaja Zoom Beach, pe care este amplasat spotul și care este o locație excelentă pentru organizarea de evenimente, de la concerte și până la concursuri legate de sporturi nautice. 

Hai să le spunem oamenilor ce înseamnă şi cât costă un curs de kite ?

Pentru deprinderea tainelor acestui sport sunt necesare în jur de 10-15 ore de instruire alături de instructorii certificați internațional din cadrul școlii WEGO Adventures. O oră de curs costă 50 de euro. Pentru cei care doresc să învețe acest sport în cadrul excursiilor organizate de WEGO Adventures în locații din afara țării, oferim pachete pentru întregul curs, la prețul de 450-500 de euro.  Orele de instruire se desfășoară, în funcție de vânt, pe parcursul mai multor zile. În cadrul școlii WEGO, elevii beneficiază de echipamentul premium al școlii.

Andrei Damian

După terminarea integrală a cursului de kite, practicanții pot alege între echipamente second-hand, în funcție de disponibilitate, și echipamente noi, premium, marca Duotone si ION Kiteboarding. Costul unui echipament nou, ce include un zmeu, o bară, o placă, un harness și un costum de neopren variază între 2400 euro și 3400 euro, în funcție de specificațiile fiecărui produs ales.

Ce este un spot de kite?

Un spot de kite înseamnă o locație special concepută și amenajată în vederea practicării kitesurfingului. WEGO Adventures a deschis prima locație IKO destinată kitesurfingului, respectând standardele internaționale, pentru a oferi servicii profesionale complete practicanților: spațiu de depozitare a echipamentelor de kite, dușuri, vestiare, angajați care se ocupă de lansarea/aterizarea zmeelor pe plajă în condiții de siguranță, barcă sau ski-jet de salvare, wi-fi.

WEGO Kite Spot a reușit să polarizeze o adevarată comunitate, cu oameni extraordinari, ce împărtășesc aceeași pasiune. În întampinarea acestora, ne străduim să organizăm constant și evenimente sportive conexe, cum ar fi yoga pe plajă, beach volley, concursuri, lecții demonstrative.

Sporturile de apa au inceput sa atraga din ce in ce mai multi romani, dar si turisti straini. Ati inceput sa oferiti si pachete cu cazare, antrenamente si echipamente ?

În prezent, WEGO Kite Spot oferă servicii de inițiere în kitesurfing, cursurile având loc la Marea Neagră. Pe perioada cursului, elevii beneficiază de echipamentele școlii. Ulterior, fiecare practicant își va achiziționa propriul echipament, căci WEGO Adventures nu oferă servicii de închiriere de echipamente. Totodată, pachetele ce conțin cazare, curs și echipament sunt oferite doar în cadrul excursiilor organizate de WEGO Adventures. WEGO Adventures a deschis prima locație IKO de la Marea Neagra destinată kitesurfingului, stand-up paddle-ului și surfingului. La WEGO Kite Spot există instructori specializați IKO (International Kiteboarding Organization) si ISA (International Surfing Association) pentru toate cele trei sporturi.

Poate deveni Constanţa un punct important pe harta practicanţilor de sporturi extreme pe apă?

Da, Constanța poate deveni un punct important pe harta practicanților de sporturi nautice, s-au făcut deja câțiva pași în acest sens. La WEGO Kite Spot, facem tot posibilul să punem la dispoziția practicanților absolut toate elementele necesare practicării kitesurfingului și surfingului. Când vântul și valurile sunt prielnice, aici este un adevarat festival de zmee deasupra mării, iar surferii fac spectacol. Daca nu bate vântul, stand-up paddle-ul este o variantă excelentă.

Andrei Damian

“În timpul windsurfingului, copiii nu au cum să ţină telefonul în mână, ceea ce este un căstig”

Ion Dumitraşcu este un  fost velist din anii 70 care a concurat la clasa  FD – Fly Deuchman , o clasă olimpică desfiinţată intre timp . Practică windsurfingul din 1990.  Caracterizează windsurfingul  ca  un sport extrem în măsura în care faci progrese şi depăşeşti pragul planajului, al desprinderii plăcii de apă .

Ion Dumitraşcu

Vă tot urmăresc pe reţelele de socializare şi văd că aţi transformat plaja din Constanţa într-un punct unde se poate face şi surf. Avem condiţii pentru acest sport nou pentru România ?

Da! Când nu este vânt, îmi place să merg cu surferii pe plajele din Constanţa . Mulţi windsurferi sunt şi surferi sau  kiteri , aşa că suntem o familie mare cu un evantai de activităţi complementare. De obicei, valul e generat de vânt şi apare în ziua următoare unei furtuni . Aşa că după o zi de windsurfing urmează una de surfing. În trecut, Constanţa nu exista pe harta imaginară a surferilor deoarece valul nu avea consistenţă , înalţimea şi durata necesară mersului cu placa de surf.

Surf plaja Constanţa

După ce plajele din Constanţa au fost reabilitate, s-au creeat condiţii pentru generarea valurilor bune de surfing. Pragul imers ce menţine nisipul în fiecare golf  constituie o platformă pe care valul urcă şi se rostogoleşte deasupra apei. Dacă până în 2015 surferii români căutau valuri doar în afara ţării sau la 2Mai, acum Constanţa detine cele mai bune plaje de surfing. Asta face ca numarul surferilor să crească în fiecare an. Avem deja instructori ce activeaza aici cu rezultate deosebite. În următorii ani, vom admira din ce în ce mai mulţi surferi la Constanţa . Surfingul este un sport foarte plăcut şi nu necesita mult echipament şi de aceea poate fi accesat de foarte mulţi oameni.

În paralel, conduci şcoala de windsurf de pe lacul Siutghiol. Hai să vorbim puţin de costuri. De câţi bani ai nevoie pentru a învăţa să te dai cu windsurful şi cât te costă echipamentele ?

Şcoala de windsurfing este un proiect drag mie deoarece de aici au pornit o mulţime de windsurferi, majoritatea copii care atunci cand fac windsurfing stau în aer liber , se dezvoltă armonios şi se obisnuiesc să ia rapid decizii în functie de condiţiile de navigare. De asemenea, în timpul windsurfingului nu au cum să ţină telefonul în mână , ceea ce este un câstig.

Preţul  unui echipament de windsurfing nou şi complet  este aproximativ 2000 -2500 de euro. Un echipament folosit se poate găsi şi la jumătate de pret. Un windsurfer avansat are nevoie de cel puţin 3 echipamente, fiecare dintre acestea mai scumpe decât cel de începator.Trebuie să subliniez că nu preţul echipamentului e important la acest sport. La fel ca şi la kiteboarding , cei ce vor mai mult vânt în timp mai scurt , trebuie să meargă pe alte meleaguri . Asta presupune costuri cu transportul, cazarea, masa, costuri care de multe ori depăşesc preţul echipamentului. Peste toate acestea, timpul necesar acestor deplasări este uneori cel mai scump. Dar aşa se întamplă când ai un hobby .

Sunt mulţi care vă admiră de pe mal, dar puţini care încearcă să practice sporturi de apă. Cum i-am putea convinge ?

Mulţi cred că dacă este sport extrem, windsurfingul nu e accesibil sau foarte greu de învăţat. Este adevarat că dacă încerci să înveţi singur te chinui ani de zile până renunţi. Şcolile de windsurfing au procedee şi echipamente care aduc repede şi fără un efort prea mare satisfacţie cursanţilor. Din momentul în care a păşit pragul unei şcoli, orice elev navigă după primele 3 ore.

Poate deveni Constanţa un punct important pe harta practicanţilor de sporturi extreme pe apă ?

Constanţa – Mamaia  sunt deja spoturi consacrate pentru practicarea multor sporturi nautice deoarece avem condiţii bune. Dacă am avea şi cluburi nautice la care să poată învăţa copii gratuit, sporturile nautice ar căpăta o amploare mai mare. Ştiu că sunt sporturi foarte scumpe şi un club ar trebui să investească enorm,  dar sperăm că pe viitor asta să nu mai fie o problemă.

Urmăreşte funkytravel.ro şi pe instagram

Plaja Constanţa, atracţie internaţională pentru iubitorii sporturilor de apă

Lasă un răspuns