Cum funkytravel.ro adunase destulă sare de mare pe piele, am decis să fugim câteva zile în România rurală, respectiv în Transilvania. Și așa cum se întâmplă când grupul este mai mare de DOI :)), cele cinci firi diferite care au pornit în această călătorie și-au dat câteva zile cu stângu-n dreptu’ până când au decis unde să rămână peste noapte. Am exclus din start Valea Prahovei și ne-am orientat spre satele săsești din Transilvania. Am folosit platformele de căutare travlocals.com și experiencetransylvania.ro pentru că ne doream să închiriem o casă sau două, cu gradină și fără alți turiști pe lângă noi (așa ne-am dat seama că pandemia de coronavirus ne-a schimbat și pe noi).
Mălâncrav, satul cu cea mai mare populație de sași din Transilvania
Mălâncrav nu a fost inițial pe radarul nostru pentru că ni se părea destul de departe de malul mării, dar cum nu am găsit o altă variantă de cazare pentru zilele noastre libere, am decis că asta este și că vom încerca să ne resimțim ca în copilărie. “Atestat documentar din anul 1305, satul Mălâncrav are încă o populaţie de saşi mai mare decât orice alt sat din Transilvania. În 1340 comuna şi terenul înconjurător au devenit proprietatea familiei princiare Apafi, doi dintre membrii acestei familii conducând Transilvania în sec. XVII. Prima atestare documentară a satului Mălâncrav datează din anul 1305, apărând ca un sat de clăcaşi, aflat în proprietatea familiei Apafi. Împreună cu alte câteva sate unde se aşezaseră de asemenea arendaşi saşi, această comunitate aparţinea unui teritoriu care a fost oferit de împăratul maghiar nobilior săi sub forma unui comitat. Aceste pământuri se aflau între scaunele săseşti libere din Sighişoara, Mediaş şi Cincu. În anul 1775 Mălâncrav, împreună cu alte proprietăţi ale familiei Apafi, trece în proprietatea familiei nobiliare Bethlen printr-un decret regal. Ultimul proprietar al acestui sat a fost contesa Susanne Haller. În acea periodă a existat o singură casă zidită în afara reşendinţei nobiliare, restul caselor fiind de lut sau de lemn. Acest fapt a dus la distrugerea a mai bine de două treimi din sat într-un incendiu, locuitorii fiind nevoiţi să-si reconstuiască casele din caramidă. În anul 1865 scriitorul englez Charles Boner constata în însemnările sale că toate casele au „un aspect solid şi un aer de prosperitate comfortabilă”, scriu cei de la www.mihaieminescutrust.ro
350 de euro ne-a costat cazarea pentru două nopți la Mălâncrav 276. Locuințele au fost refăcute cu sprijinul Prințului Charles și el oaspete al casei în care ne-am cazat.
Ansamblul format din două case unite, plus a treia aflată în curte, zona verde destul de spațioasă, mărul și părul din curte ne-au făcut să uităm de cele șapte ore petrecute pe drum de la București la Mălâncrav. Aici este primul minus- drumul obositor de lung și extrem de aglomerat.
În interior, mirosul specific caselor vechi, mobila recondiționată, fotografiile alb negru cu cei care au locuit, lada de lemn și parchetul care scârțăia la fiecare pas te vor întoarce în timp. Cei care au avut bunici la țară vor avea parte de mici momente de reîntoarcere în timp, iar cei care nu au fost așa de norocoși ar trebui să înteleagă cum era viața înainte de google, instagram și facebook.
Singurele zone care ar trebuit mai atent renovate sunt toaletele. Da, ai parte de duș, apă caldă, dar ținând cont de noile condiții sanitare, aici mai trebuie lucrat. Eu am pus toaletele la minus, ceilalți din grup au spus că sunt acceptabile.
Ține dietă înainte de vizită pentru că sigur te vei îngrășa
Dacă nu vrei să gătești în puținele zile libere pe care le ai, deși ai la dispoziție o gospodărie utilată, îți recomand să apelezi la serviciile pe care le oferă gazdele. Deși în ofertă scria că se pot pregăti micul dejun (5 euro de persoană) și cina (15 euro de persoană), gazda noastră a fost extrem de drăguță și ne-a pregătit și un prânz. Și acum să vă explic cum stă treaba cu mâncarea! Micul dejun a fost format din: ouă de casă (fierte/prăjite), pate de casă, salam de vită de casă, brânză locală, unt produs local, duleață, legume din grădină. Prânzul a fost o mâncare de cartofi cu cârnați de casă și salată de varză murată. Porțiile: păi fiecare și-a pus cât a vrut și cât a putut și a mai rămas încă pentru cinci persoane J Iar cina: aici să vă pregătiți de două feluri de mâncare și de desert. O supă tradițională și apoi un fel principal din care nu va lipsi carnea de porc. Iar desertul a fost de fiecare dată o prăjitură de casă cu fructe. Pentru cinci persoane care au mâncat câte două cine, trei mic dejunuri și un pranz nota de plată a fost puțin peste 1000 de lei.
Să nu uit! Am primit de fiecare dată, palincă și vin din partea gazdei.
Nu ai multe de făcut și totuși ai de ajuns
Fără stare din fire și cu o sete nebună de a descoperi locuri noi, am căutat punctele de atracție din Mălâncrav. În sat se practică țesutul, un meștesug tradițional. Doamna Maria Nistor este specializată în țesatură din lână naturală de oaie, lucrând covoare deosebite și nu numai. Doamna Elena Neagu este specialistă in țesături tradiționale din bumbac, săsești și românești deopotrivă (prosoape, fețe de masă). Vă spun sigur că nu veți pleca cu mâna goală!
Un alt obiectiv este biserica din Mălâncrav. Concepută ca o basilică cu trei nave, a fost construită de locuitorii satului din ordinul moşierului Apafi la începutul sec XIV fiind dedicată Sfintei Maria. Stilul în care a fost construită biserica se încadrează aproape în întregime stilului romanic.
Fresca de 20 metri din nava centrală este cea mai mare, şi din punct de vedere tematic, cea mai completă frescă în stil gotic din Transilvania. 53 de imagini sunt grupate în patru rânduri suprapuse şi în spaţiile dintre arcade. În sec. XIX, frescele din nava centrală au fost acoperite cu vopsea. Au fost scoase la lumină în 1914, rămânând însă afectate într-o oarecare măsură de lucrările de renovare. Frescele care acopereau nava centrală şi corul s-au păstrat în bună parte. Aceste fresce sunt considerate cele mai frumoase din Transilvania, înscriidu-se în „ stilul internaţional al goticului de la curţile regale” după cum îl numea Vasile Drăguţ. În prezent, comunitatea evanghelică din Mălâncrav numără aproximativ 150 de enoriaşi care păstreaza câteva din vechile trădiţii săseşti. Săptămânal sunt organizate întâlniri pentru toate vârstele, comunitatea rămânând astfel una vie şi activă.
Mi-a plăcut foarte mult invitația de a dona (de fapt de a bea o cafea) și explicațiile doamnei care are grijă de biserică. De la ea am aflat de fapt ce reprezintă cifrele de pe tabelele bisericii (cântecele pe care credincioșii le vor auzi în timpul slujbei)
Iar la Mălâncrav este și una dintre cele mai renumite fabric de suc din mere ecologice. Pe o suprafață de cca 100 hectare cresc soiuri vechi, tipice pentru această zonă din Ardeal: Patul, Poinic, Renet de Leizberg, Renet de Bauman, Frumos de Boscop, Parmen Auriu și Gustav Durabil, soiuri foarte aromate de mere care dau gust deosebit sucului de mere de la Mălâncrav. Sucul este produs în fabrica din livadă și este, în mod previzibil, fără aditivi, zahăr sau conservanți. Ca turiștii, noi am vrut să o vizităm duminică dimineață, dar, nu ne-a ieșit. Domnul care ar fi trebuit să ne deschidă fabrica și să ne vândă suc de mere parcă intrase în pământ.
Nu am trecut acest moment la minusuri pentru că în drum am descoperit și conacul Apafi. Am fi vrut să închiriem camere aici, dar era deja ocupat, iar vizite se puteau face duminică după amiază când noi eram deja pe drum. Vă las o fotografie a conacului și descrierea făcută de cei de la www.mihaieminescutrust.ro
Viața este scurtă, trăiește-o din plin!
Subtitlul este de fapt titlul unei cărți cumpărată de prietena noastră dintr-o benzinărie. Nu am apucat să o citesc, dar astfel pot descrie cele două seri liniștite petrecute la Mălâncrav. Poate că Transilvania rurală de fapt asta înseamnă: momente de liniște! Clipe în care poți să te oprești din agitația urbană, să admiri peisajul, să te bucuri de soare, să descoperi gusturi de altă dată și să mergi cu picioarele desculțe prin iarbă.
Iar la finalul incursiunii în Mălâncrav, vă las această fotografie suprinsă la ora 07.48 pe dealul de lângă casele în care am locuit.
Putea fi Austria, dar atât s-a putut!
Am pornit spre Constanța nu pe drumul national spre Sibiu, ci pe unul județean care traversează restul așezărilor săsești. Am trecut prin localități extrem de bine conservate, cu case tradiționale refăcute, cu biserici fortificate renovate și cu peisaje rupte parcă din Austria sau Elveția. Asta până când drumul dispărea pur și simplu, iar asfaltul se transforma în pământ sau pietriș. Iar punctul intermediar spre casă a fost Palatul Brukenthal din Avrig.
Un domeniu întins pe zeci de hectare, cu o terasă bine amplasată în peisaj și cu mâncare foarte bună. Păcat însă că atunci când alegi să vizitezi și muzeul rămâi cu un gust amar: sunt pregătite doar două camere în care vei găsi câteva costume tradiționale și unele piese de mobilier refăcute, iar dacă vrei să mergi la magazinul de suverniruri vei găsi de cumpărat ….șampon.
PS: cel mai mare minus al acestei drumeții a fost întoarcerea. 12 ore petrecute în mașină pentru a ajunge de la Mălâncrav la Constanța mă vor pune pe gănduri dacă voi mai merge sau nu din nou spre Transilvania rurală.
Pingback: Dacă ai noroc, te poți caza în casa Prințului Charles