Dobrogea nu înseamnă doar litoralul românesc așa cum greșit este interpretat din punct de vedere turistic. Da, litoralul reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de interese, la fel cum este și Delta Dunării. Dar, de ce nu ar deveni tradițiile dobrogene o experiență? Pentru că prea puțini factori decidenți și-au pus această întrebare și au și căutat un răspuns din fotoliile lor comode, am decis să promovez pe platforma funkytravel.ro mici proiecte care pot transforma Dobrogea într-o adevărată EXPERIENȚĂ.
Port tradițional românesc de sărbătoare în județul Constanța
Discuțiile despre costumul de sărbătoare al românilor dobrogeni sunt fie inexistente, fie extrem de stângace. Adesea auzim repetarea obsesivă a ideii de influență externă în ceea ce privește haina de sărbătoare. Discuția legată de influență trimite direct la ideea că existe un miez, nucleu de port “autentic” peste care s-au așezat în timp elemente străine. Este adesea corelat cu ideea de contaminare culturală foarte prezentă în discursul naționalist-ceaușist.Problema este următoarea, costumul nu a avut o evoluție liniară, mai mult putem vorbi despre reprezentati vitate în cadrul anumitor epoci. După care trebuie să ne gândim, care este etalonul de autenticitate? Cel muntenesc? Fiecare zonă a evoluat diferit în ceea ce privește cultura materială. Dobrogea a devenit provincie românească în 1878.
Și cum ne apropiem de Paște, am decis ca primul articol preluat de pe platorma https://studiuetnograficistru.wordpress.com/ să fie cel despre portul tradițional de sărbătoare. Să începem cu domnișoarele și doamnele!
Cămașa cu platcă de Băneasa purtată cu pestelcă, fes și marama. Costumul a fost purtat la sfârsit de secol IX, început de secol XX. Cămașa de sărbătoare era cusută pe pânză “chirachie” (învărgată) țesută în casă, pânza reprezentativă zonei. Cămașa cu platcă a fost adaptată în urma influențelor orășenești, fiind întâlnită în mai multe regiuni. Cusăturile acesteia au fost de la manșete și platcă până la fără a avea cusătură. Portul tradițional românesc din regiunea Dobrogea nu se deosebește prin cusătură, ci prin pânza învargată și alesăturile complexe ale pestelcii (șortul).
Costumul bărbătesc de sărbătoare al românilor în forma din poza de mai sus a fost suprins și documentat de către etnografi și antropologi precum Elena Secoșan, Maria Bîtcă, Maria Magiru, și Eugen Pittard. Piese de costum colectate în urma muncii de teren sunt valorificare în cadrul muzeelor de artă populară din Constanța și Tulcea.
Cine sunt cei doi tineri care scot la lumină portul dobrogean
Iulian Mitran este implicat în cercetarea culturii orale și materiale a spațiului balcanic, punând accent pe comunitățile din Dobrogea și prin extensie sudul Basarabiei. A scris numeroase articole și studii despre evoluția cultural-materială a populațiilor din arealul balcanic. Se folosește de tehnicile computerizate de construcție trimensională pentru reconstituirea artefacelor cu valoare etnografică. La momentul de față este doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Sociologie din cadrul Universitații din București, lucrând la o teză despre patrimoniul imaterial al bulgarilor și găgăuzilor din sudul Basarabiei. A urmat cursurile Colegiului Tehnic „Tomis” – secția de proiectare pentru construcții. A absolvit Centrul Cultural „Theodor T. Burada” în 2012, obținând o diplomă în decroațiuni interioare. Are o experiență de peste 10 ani în proiectarea digitală, publicând studii pe transdisciplinare din aria de conservare a patrimoniului material, cea mai recentă fiind prin editura Sringer, având titlul Vernacular and Urban-Influenced Housing Types in Constanța County in the 20th Century. Alte studii au mai fost publicate în cadrul revistelor de specialitate din România și străinătate. Din 2017 este coeditor la Journal of Ethnophilosophical Questions and Global Ethics, publicație germană, fiind răspunzator pentru conținutul din aria de studii ale patrimoniului. În prezent ține seminarii în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială. Printre aparițiile publice recente se numără participarea în cadrul Atelierelor Brăiloiu organizate de Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din cadrul Academiei Române, prezentând un srudiu despre evoluția locuințelor în județul Constanța.
Simona-Elena Niculescu a fondat atelierele de cusături tradiționale Șezătoare Constanța în ianuarie 2015. A descifrat modele de cusături specifice zonei Constanța după camășile expuse la Muzeul de Artă Populară Constanța și după pozele din arhiva veche. Tot ea este fondatoarea evenimentului Ziua Universală a Iei Constanța din 2014-2016 și Sânziene în Urban 2015-2016. În prezent își continuă activitatea de cercetător pe zona de interes Dobrogea și reproduce elementele de factură materială specifice zonei Constanța.
Dacă vreți să descoperiți munca celor doi, urmăriți platforma https://studiuetnograficistru.wordpress.com/ și contul de facebook https://www.facebook.com/Traditionaldobrudja/
Pingback: 13 Aprilie! Am decis să fiu turist în orașul meu natal, Constanța.