• Camere Live link="camereLive"
  • Aventuri pandemice în Statele Unite ale Americii – “Dă-ți cu reveneală!”, la Carmel

    0 Shares

    Bakersfield, Marriott, ora locală 09.03. Acomodat ușor cu fusul orar, am scos tableta pentru a vă împărtăși experiențele pe care le-am trăit în ultimele 30 de ore. O cursă de sute de mile spre unele dintre cele mai spectaculoase locuri de pe coasta de vest a SUA.

    „Permisul dumneavoastră nu este valabil în SUA”

    Așa cum probabil ați citit în primul articol această vacanță a fost programată pentru 2020, dar “amicul” SARS-Cov 2 a decis să ne dea planurile peste cap. Deși toate rezervările au fost reconfirmate pentru 2021, ne-am pregătit moral că vom întâmpina diverse probleme mai ales că regulile privind pandemia sunt diferite în funcție de statul în care ajungi. Prima supriză neplăcută a fost chiar la centrul de închiriat mașini. O doamnă, cu codițe împletite, s-a blocat atunci când a văzut permisul meu de conducere. L-a întors pe toate părțile, a început să buchisească datele, le-a verificat din nou într-un sistem online, a întors pașaportul pe toate părțile ca la final să exclame “permisul dumneavoastră nu este valabil în SUA”. Eram sigur că doamna nu mai văzuse în viața ei un permis de conducere românesc așa că am solicitat prezenta unui manager, dar între timp m-am pregătit și cu regulamenetul official anunțat de MAE pe site (http://mae.ro/node/3749) “Permisul de conducere internaţional nu este obligatoriu în Statele Unite, dar este într-o anumită măsură, mai bine primit decât permisul românesc, fiind mai uzual. Pe perioada şederii în SUA, cetăţenii români pot conduce autovehiculele în baza permiselor de conducere româneşti. Legea locală (a fiecărui stat) recunoaşte valabilitatea acestora pentru un interval de maximum 6 luni, după care preschimbarea lor în permise auto americane devine obligatorie (dacă şederea în SUA depăşeşte caracterul temporar al unei şederi în scop de vizită/afaceri/turism). Nu este permisă folosirea permisului românesc pentru activităţi comerciale (transport de persoane sau marfă) pe teritoriul SUA, chiar dacă permisul românesc prevede această categorie de autovehicule. Pentru obţinerea de informaţii suplimentare, recomandăm accesarea paginii web http://www.dmv.org/.”

    După alte minute de verificări, doamna s-a convins că am drept de conducere, iar călătoria putea continua. În cazul în care nu ai mai călătorit în SUA și nici nu ai condus un autoturism pe aici, te îndemn să dai un google ca să afli câteva reguli de circulație aplicabile doar aici. Și atenție la viteza cu care conduci – nu uita că se aplică milele și nu kilometri, iar regula românească de depășit limita cu zece unități te poate costa câteva sute de dolari.

    Un drum spre cel mai frumos apus văzut până acum

    Pentru că avem pe hartă mai mute zone de vizitat de pe coasta de vest, am decis să ne cazăm cumva la mijlocul distanței față de ceea ce ne doream să vedem. Distanțele nu sunt deloc mici și te raportezi la ore de condus. Este greu, mai ales că în două zile nu ne-am acomodat cu noul fus orar, dar găndește-te că nu vii în fiecare zi și merită efortul.

    Așa că dimineața ne-a găsit pregătiți de o călătorie spre ceea ce urma să se transforme într-un drum spre cel mai frumos apus pe care l-am văzut de până acum. Am plecat din Bakerfield cu peste 30 de grade Celsius în termometre, am ajuns în mijlocul pustietății la aproape 40 de grade ca să ne oprim pe malul Oceanului Pacific la doar 14 grade. O parte din călătorie am făcut-o printr-o zonă aridă unde, la un moment dat, am constatat că eram singura mașină.

    Monterey, 17 Mile Drive și Carmel by the Sea

    Prima oprire a fost făcută în vechiul oraș pescăresc Monterey. Un amestec de clădiri cu arhitectură mediteraneană, un ponton de lemn cu zeci de terase care te ademeneau cu fructe de mare și sute de americani care celebrau Labor Day. Nu ne-am dat seama că vom nimeri chiar într-o zi în care aproape toți americanii ies la terase și la plimbare și nu am găsit niciun loc la restaurant pe Old Fisherman’s Wharf. Așa că am savurat din picioare o salată de fructe de mare și un sandviș cu somon din Oceanul Pacific.

    Următoarea destinație a fost de fapt o vizită în una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale de pe coasta de vest – 17 Mile Drive. O șosea de coastă te poartă printr-o zonă rezidențială exclusivistă, cu locuințe care costă multe milioane de dolari, construită chiar pe malul Oceanului Pacific într-o pădure de chiparoși, unii dintre ei cu forme extrem de ciudate. Accesul pentru un autoturism costă 10,75 dolari și se achită doar cash. Sunt 17 puncte de interes pe harta pe care o primești la intrare. Șoseaua șerpuită are zone de parcare amenajate pentru bifa cele mai spectaculoase fotografii.

    17 Mile Drive

    În zonă este permis accesul rulotelor care pot fi parcate și pe marginea șoselei, dar doar pe partea oceanului. Nu uita că ești, de fapt, într-un cartier al unor oameni care nu vor să fie deranjați și ale căror proprietăți sunt uimitoare. Punctul principal de atracție este The Lone Cypress. Un copac, vechi de cel puțin 250 de ani, crescut în vârful unei stânci parcă special pentru postări pe instagram

    The Lone Cypress

    Pentru cei care nu vor să parcurgă drumul cu mașina, în zonă există mai multe centre de unde poți închiria biciclete. Recomandarea este să ai la tine apă și mâncare pentru că singurul restaurant sau magazin îl vei găsi abia la ieșirea de pe 17 Mile Road. Și neapărat, o geacă sau un pulover pentru că temperaturile nu depășesc mai mult de 14 grade, cel puțin după amiaza. Și acum….nu știu dacă ești credincios sau nu, dar poți să te rogi să ai noroc de o zi senină în care valul de ceață să nu acopere întreaga coastă.

    Carmel, localitatea condusă de primarul actor Clint Eastwood

    Da, nu este o greșeală! În 1986, celebrul actor Clint Eastwood câștiga fotoliul de primar în urma alegerilor organizate la Carmel.Devenită celebră, stațiunea/localitatea Carmel a devenit atracție turistică.  Presărate cu case parcă desprinse de pe coasta Mediteranei, străzile înguste din Carmel te duc spre plaja Oceanului Pacific.  

     

    Apus surprins la Carmel

    Mii de oameni vin aici pentru a admira unul dintre cele mai spectaculoase apusuri din lume. Printre ei, și noi! 

    Apus la Oceanul Pacific, plaja Carmel

    Carmel este un loc în care îți poți găsi inspirația, așa cum bine au spus și ei în prezentarea localității. Centrul este presărat cu restaurante locale, crame unde se bea doar vin produs în California, galerii de artă, ateliere de pictură și arhitectură.  Vorba celor două românce care au citit mesajul scris pe bluzonul soției – “Dă-ți cu reveneală!” la Carmel.

    Aerul de vacanță îl vei regăsi tot timpul anului pentru că amplasarea geografică a orașului Carmel îi asigură o temperatură constantă tot anul, iar Crăciunul și Revelionul îl poți petrece pe plajă, la 14 grade Celsius.

    Călătoria în SUA continuă! Dăcă vrei să ne urmărești, dă un follow contului de instagram—> https://www.instagram.com/adi.gorpin/?hl=en

    Avatar
    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit