• Camere Live link="camereLive"
  • Circuit Sevilla- Cordoba-Granada-Malaga cu copiii, dar fără rent-a-car

    Rares Năstase
    0 Shares

    Vacanță de vis, în sudul Spaniei, concediu activ, doi adulți și doi copii, 2 săptămâni cu multe obiective vizitate și o aventură faină… cu transportul în comun.  O destinație pe care am tot amânat-o, pentru că optam pentru altele, s-a dovedit remarcabilă și de neuitat!

    Dacă vrei să nu folosești mașina, cuvântul de ordine este PLANIFICAREA

    Am planificat această călătorie cu inima strânsă, știind că nu mai închiriam mașină, pentru vacanța din august. Asta pentru că, până în acest an, am tot închiriat, de fiecare dată, și inițial ni s-a părut tare ciudat fără. De fapt am pornit în ideea că sigur vom apela, obligați, forțați, odată ce am ajuns acolo. Noi, care luam mașină chiar și pe insule mici sau chiar și dacă nu luam tot sejurul, rezervam măcar pentru jumătate din timpul petrecut într-o destinație. Ne-a dat de gândit, ce-i drept, faptul că serviciul de rent-a-car s-a scumpit mult. Pandemia a ridicat prețurile la închirierea de mașini, cam cu 40%, iar flota auto e mult mai mică, la firmele de profil. Aveam oricum și celelalte cheltuieli importante –  prețul biletelor la avion, cazare ultracentral, în orașele turistice, vizite la muzee și alte capricii culinare locale.

    Ne-am propus însă, de prin primăvară, să avem o vacanță de vară activă, cu deplasări dintr-o localitae în alta, la fiecare 2 zile, chiar și fără mașină închiriată. Familie de 4, copii de 11 și 13 ani, bagaje pentru 14 zile. Așa că ne-am ales destinația…în funcție de calitatea serviciilor la mijloacele de transport în comun. Sunt mai multe țări europene care au servicii excelente la acest capitol, iar dintre ele, noi am ales sudul Spaniei și s-a dovedit o opțiune excelentă, pentru vacanța de vară.

    În primul rând, legăturile de la aeroportul din Sevilla, cu orașul, adică autobuz și tren – de nota 10!

    De asemenea, autogările, în fiecare din orașele prin care am trecut – Cordoba, Granada, Malaga, Torremolinos – de nota 10! Poziționarea lor e foarte bună, fiind aproape de centru, de centrul istoric al fiecărei localități. Apoi legăturile sunt foarte bune, cursele din oră în oră, ba chiar mai des, pe anumite zone.  Incintele autogărilor arată bine, (unele au câte un mall, lipit de ele) curățenie, magazine, dar mai ales locuri unde, contracost, poți să îți lași bagajele pentru câteva ore, dacă vrei să mai vizitezi fără să le cari după tine.

    La Malaga am călătorit și cu trenul, în loc de taxi, fiind cazați la un resort din vecinătate, din statiunea satelit Torremolinos

    Stații dese, garnituri curate, digitalizare, bilete cumpărate lejer (urci, călătorești și plătești la destinație, unde ai ghișeu de care nu poți trece fără bilet). Iar trenul, în Malaga avea un regim de metrou și ne-a dus central, aproape de zona unde se ținea Feria de Malaga, o sărbătoare locală care durează o săptămână, la ei.

    Per total, am economisit, cred, undeva la 200-250 de euro, decât dacă am fi luat o mașină, dar nu despre asta a fost vorba. A fost mult mai comod, culmea, mai puțin stresant. Cum eram cazați în zone pietonale sau foarte aproape de ele, parcarea ar fi fost o problemă. Au parcări private, mari, subterane, dar costă.  Iar taxi-ul mi s-a părut decent în toate orașele, am plătit în jur de 8-10 euro pentru diversele curse, între obiective turistice. Dar am și mers mult pe jos, exact ce ne doream. Am avut noroc că nu am prins călduri foarte mari, de obicei e mult mai torid, în august, în Spania. De această dată, înțeleg că fusese arșită mai mare în iunie și iulie. Când, apropos, înțeleg de la români stabiliți în Sevilla, că și plimbatul cu mașina, a fost o provocare. (autoturismele lăsate în soare se incing foarte tare, la 45 de grade afară, ori în taxi era deja răcoare). Mă și vedeam cu mașina, pe lângă cetăți și obiective vizitate, pe unde să o pun pe la umbră… Pentru mine, de fiecare dată, ce fac cu mașina închiriată, pe unde o las să nu o zgârie cineva, să nu iau amendă, etc, era practic o mare grijă în plus.

     Fără cozi la autogară, fără stres că trebuie să vii mai devreme la ghișee.  Ne afișam la bus cu 10 minute înainte de plecare, îî arătam șoferului biletul electronic de pe telefon, bilet cu loc, de fiecare dată și …gata. Porneam către viitoarea destinație. Acum, e drept că toți 4 ne-am obișuint să călătorim, vara, cu minimul necesar. Adică, fiecare cu câte un bagaj cu care poți urca în avion și câte un rucsac în spate. Tricouri, pantaloni scurți, rochițe, haine care nu ocupă mult loc. Fără să mai trecem pe la check-in, pentru bagaje de cală. Gențile mai mici au loc și câte două, în spațiile de închiriat, de la autogări. Fiecare locker – dulap metalic, costa 3,5 euro pentru 8 ore. Noi am luat 2, cu bagaje mari, am fi luat 4

    Per total, vacanță fără stres

    Și s-a văzut în comportamentul copiilor, pentru care, toată deplasarea a fost o bucurie, un prilej de descoperiri și provocări faine. Cultură, istorie, muzee, distracție, periplu culinar, și pe final, leneveală și bălăceală, la mare.  Și, peste tot, prețuri decente, având în vedere că era vorba totuși, de orașe turistice cu renume – 2 euro 50 de cenți o Sangria, sau un pahar de vin alb, la terase (unele celebre) din buricul localităților. 45 de euro pentru o selecție de Tapas care să ne sature pe toți 4. În niciun loc nu am simțit că suntem jecmăniți, păcăliți. Peste tot, oameni veseli, care dansează pe străzi, prin piețele centrale, pensionari care își permit să iasă, seară de seară,  la un …pahar de vorbă, prin centru.

    Cazare

    În privința cazărilor, noi am împărțit vacanța în două – prima săptămână, am optat pentru apartamente din centru, în fiecare oraș vizitat, închiriere prealabilă direct de pe internet, prin intermediul unui site de profil. Am luat apartamente cu 2 camere, pe arterele pietonale, pentru a fi cât mai aproape, la 10-15 min de mers pe jos, de principalele obiective turistice și deasupra arterelor cu terase și magazine. Iar pentru următoarea săptămână (cea mai pe relaxare) am stat la un hotel de la plajă, la Torremolinos, Malaga. 4 stele care erau cam un 3 plus, demipensiune, tot un soi de apartament, în cadrul complexului, care avea mai multe clădiri cu parter și 2 etaje.  

    Îmbinăm utilul cu făcutul, iar unde nu e nevoie, de ce ar fi nevoie 😉

    În fine, nu știu dacă m-aș fi încumetat la acest circuit activ, dacă erau mai mici copiii. Ai noștri au tinut pasul cu noi și chiar le-a plăcut ideea de a fi în continuă mișcare, nu s-au plictisit deloc.  Intenționăm să repetăm aventura și în nordul Spaniei, la ocean. Nu anul viitor, dar poate peste 2,3 ani. Vom încerca tot fără rent-a-car. Sau, cum îmi place să glumesc – îmbinăm utilul cu făcutul, iar unde nu e nevoie, de ce ar fi nevoie 😉