• Camere Live link="camereLive"
  • În sudul litoralului, doar anumite parcări vor fi cu plată

    Statiunea Saturn
    0 Shares

    Consilierii locali din Mangalia, reuniți în cursul zilei de joi, într-o ședință ordinară, au adoptat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Radu Cristian, care vizează, pentru al doilea an consecutiv, suspendarea plății tarifului de parcare în oraș și stațiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter și Neptun-Olimp, cu excepția anumitor zone. Conform noului act administrativ, turiștii care aleg ca destinație de vacanță Mangalia și stațiunile arondate vor plăti taxa de parcare, pe perioada actualului sezon estival, doar în următoarele locații: „Portul Turistic”, „Cordonul Saturn-Venus” și zona „La Steaguri”

    www.visitmangalia.ro

    În aceste zone, tariful va fi de 3 lei/oră pentru parcările din Mangalia și de 5 lei/oră pentru cele din stațiuni, tarifele pe zi fiind de 15 lei pentru locurile de parcare din oraș și de 20 de lei pentru parcarea în stațiunile din sudul litoralului. „Am menținut gratuitatea la plata parcării pentru a atrage cât mai mulți turiști să vină în vacanță în stațiunile din sud, dar am menținut tarifele în cateva zone destinate plății parcării, pentru a evita supraaglomerarea și a nu se crea ambutejaje în aceste locații. În ultimii ani, am atras fonduri europene pentru amenajarea falezelor din Mangalia și zona „La Steaguri”, dar și a centrului vechi al Mangaliei. Recent, am finalizat lucrările de modernizare a stațiunii Saturn, Neptun-Olimp, am reabilitat iluminatul stradal în oraș și stațiuni și am reamenajat spațiile verzi, stațiunile noastre fiind remarcate de turiști tocmai pentru suprafețele verzi generoase și atractive. În prezent, lucrăm la reabilitarea falezei din Cap-Aurora și vom continua să modernizăm celelalte stațiuni pentru a stimula turiștii să vină pe litoral în număr cât mai mare”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

    Urmărește Funky Travel

    Blog - www.funkytravel.ro
    Facebook - www.facebook.com/funkytravelro
    Instagram - www.instagram.com/adi.gorpin
    Avatar
    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit