• Camere Live link="camereLive"
  • Escapadă pentru descoperirea celui mai bun Kürtőskalács

    kürtőskalács
    0 Shares

    Kürtőskalács este cozonacul de sărbătoare al familiilor secuieşti, fiind un simbol al maghiarilor transilvăneni, iar desertul are propriul festival în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, jud Covasna, de obicei, în prima parte a lunii octombrie. Am aflat întâmplător de organizarea acestui eveniment și cum nu eram chiar așa departe de locul de desfășurare, am ales să ne îndreptăm spre Covasna în loc să revenim la malul mării.

    Kürtőskalács
    Kürtőskalács este cozonacul de sărbătoare al familiilor secuieşti

    Miros de sărbătoare într-o zi caldă de toamnă

    Când am început documentarea despre kürtőskalács eram convins că este un desert străvechi cu specific unguresc. În realitate, potrivit organizatorilor festivalului, cozonacul a ajuns în România prin intermediul saşilor. Versiunea îndulcită a kürtőskalács-ului este însă o invenţie ungurească care s-a răspândit pe scară largă în secolul XIX. Germanii au uitat de tot de acest desert copt pe cilindru de lemn, iar în Bazinul Carpatic persistă în Ţinutul Secuiesc, unde a devenit un desert de sărbătoare.

    Kürtőskalács
    Kürtőskalács

    Dar până să ajungem să ne înfruptăm din dulcele local, am avut de trecut un hop. Deși evenimentul poate atrage zeci sau sute de turiști români și străini, a fost deficitar la capitolul publicitate și informații utile. De exemplu, noi, folosind locația menționată chiar de organizatori pe pagina evenimentului, am dat vreo două ture de oraș, am vizitat cimitirul din Sfântu Gheorghe și am fost la un pas să abandonăm experiența. Intuiția ne-a spus însă că aveam de pierdut, așa că ne-am mai învârtit vreo 25 de minute pe străzile extrem de curate ale orașului din Covasna și când am simțit miros de cozonac copt, ne-am dat seama că suntem aproape.

    Bun cozonacul, dar mai bun langoșul

    Am ajuns chiar în momentul în care organizatorii anunțau regulile prin care se va alege cel mai bun kürtőskalács. Într-un discurs bilingv, juriul a anunțat principalele reguli:  preparatul trebuie să conțină obligatoriu ingredientele locale, să aibă crustă la exterior, să fie moale la interior și să se simtă căldura sufletului celui care l-a preparat.

    Doi dintre membrii juriului

    Cum doar ce se aprindeau cărbunii, iar cozonacii așteptau cuminți să fie copți, am decis să ne începem ziua cu un mic dejun local, de fapt cu un langoș și cu câte un capuccino. Nu-s eu mare fan scovergi cu usturoi, smântână și brânză, dar preparatul pe care l-am mâncat la Sfântu Gheorghe a fost cel mai bun langoș încercat de mine până acum.  Cele două cafele și preparatul au costat, în total, 22 de lei, la o terasă din centrul orașului. Da, știu, la fel am exclamat și noi! Astfel de prețuri sunt demult apuse în mai toate orașele mari din România. Cât despre cozonacul secuiesc, prețurile erau între 10 și 20 de lei. 

    Lángos cu mujdei, smântână și brânză
    Lángos cu mujdei, smântână și brânză

    Miezul zilei ne-a prins adulmecând aromele de kürtőskalács de la standurile din Sfântu Gheorghe. Așa am aflat că poți face cozonacul și sărat, dar și că cel mai cerut este cel cu nucă și zahăr. Un gust aparte l-a avut cel cu zmeură deshidratată și granulată.

     

    Apasă pe fotografie dacă vrei să intri în atmosfera festivalului. 

    20 de metri, recordul pentru „Cel mai lung Kürtőskalács din Ținutul Secuiesc”

    Anul acesta, 13 echipe s-au aventurat în competiție pentru a prepara „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”, fiecare cu propria interpretare a rețetei tradiționale a acestui desert delicios, acoperit cu zahăr caramelizat. Pe lângă echipele din județele Covasna, Harghita și Mureș, au participat și concurenți din județe precum Cluj și Satu Mare. În cele din urmă, conform deciziei juriului, echipa care a reușit să prepare „Kürtőskalács-ul Anului în Ținutul Secuiesc” a fost familia Simon din Sântionlunca. Cu o experiență de trei generații în preparare acestor delicatese, a încântat publicul datorită kürtőskalácsului copt manual. „Acesta este modul nostru de viață. Noi cu asta ne ocupăm: facem pâine și kürtőskalács. Iubim foarte mult ceea ce facem. Ne trezim și ne culcăm în fiecare zi cu această pasiune”, a declarat Simon Aranka la primirea premiului
    Kürtőskalács
    Kürtőskalács

    În evaluarea produselor realizate de echipele concurente, membrii juriului au ținut cont de anumite criterii. În acest sens, ei au căzut de acord asupra faptului că secretul unui kürtőskalács reușit constă în utilizarea ingredientelor naturale, de calitate superioară. Așadar, în prepararea acestor produse tradiționale, trebuie evitați aditivii și intensificatorii de aromă, care nu au ce căuta într-un produs tradițional. Kürtőskalácsul trebuie să fie crocant la exterior, moale la interior, iar dimensiunea sulului de lemn, grosimea aluatului și tehnica de pregătire sunt aspecte care fac diferența. Recordul pentru „Cel mai lung Kürtőskalács din Ținutul Secuiesc” a fost atins de membrii  Organizației de Tineret din Sântionlunca. Aceștia au reușit să prepare un kürtőskalács de 20 m. Pentru prepararea acestuia, au fost folosite 60 kg de făină, 10 kg de unt, 20 kg de zahăr, jumătate de kilogram de drojdie și aceeași cantitate de sare, 6 kg de coajă de lămâie, 1 kg de zahăr vanilat și 25 de litri de lapte. Aceeași echipă a realizat în ediția anterioară un kürtőskalács de 15 m, anul acesta depășindu-și propriul record.

    Peisaje spectaculoase pe drumul fără asfalt de la Întorsura Buzăului

    Să revenim cu picioarele pe pământ și să aducem în atenție și drumul de întoarcere spre litoral. Convinși că ne vom petrece mai mult timp de DN1 decât am stat în Covasna, am ales să revenim la mare pe ruta Întorsura Buzăului – Buzău – Slobozia – A2- Constanța. Drumul de munte este spectaculos mai ales că pădurea este îmbrăcată în culori specifice de toamnă.

    Doar că  pe DN13E ( Covasna – Întorsura Buzăului), fix la trecerea peste munte,  asfaltul a dispărut  complet, iar 14 kilometri de traseu ți se vor părea o veșnicie. Noroc că la finalul șirului de înjurături, sfinți și alți dumnezei, ți se deschide în fața ochilor acest peisaj și ai energia să continui.

     

    Iar dacă sunteți amatori de covrigi și vă plac cei originari din Buzău, vă dau un pont. Veți găsi acest produs local proaspăt copt chiar și duminica la o brutărie din zona gării.

     

    Călătorii plăcute!

    Urmărește Funky Travel

    Blog - www.funkytravel.ro
    Facebook - www.facebook.com/funkytravelro
    Instagram - www.instagram.com/adi.gorpin
    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit