În preajma Zilei Internaționale a Copiilor, Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră, lansează campania “Mare pentru cei Mici”, prin care acordă copiilor cu vârsta până în 14 ani o serie de facilități, de la cazare și mese gratuite până la acces în parcul de distracții Jurasica Park Neptun.
Campania este valabilă pentru sejururi rezervate și efectuate până la data de 20 iunie
În campania “Mare pentru cei Mici” s-au înscris hoteluri din Mamaia, Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Jupiter, Saturn, Neptun-Olimp și Costinești. Dintre acestea, aproape 20 de unități oferă cazare gratuită copiilor cu vârsta până în 12 ani, iar un hotel a extins limita de vârstă la 14 ani. Alte zeci de unități oferă extra-discount-uri familiilor cu copii sau pun la dispoziția celor mici diverse facilități și servicii create pentru ei precum pat suplimentar gratuit, mese gratuite, piscine pentru copii, meniuri speciale.
“Litoralul românesc este și trebuie să fie și al copiilor. Prin toate aceste acțiuni, în care reușim să angrenăm multe hoteluri partenere, dorim să arătăm o dată în plus că Marea Neagră este un loc în care și familiile cu copii găsesc servicii de calitate în care pot avea încredere, la un raport calitate-preț foarte bun. Știm cât de mult contează pentru părinți să le poată oferi tot ce-i mai bun copiilor lor, ale căror nevoi primează în alegerea destinației de vacanță, hotelului, tipului de pachet. Am conceput programul Mare pentru cei Mici pentru a veni în întâmpinarea nevoilor lor, dar e important să subliniem faptul că și în afara acestei campanii tot mai multe hoteluri de pe litoral sunt orientate spre a satisface cerințele acestei categorii importante de turiști”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
170 de copii vor beneficia de o vacanță gratuită printr-un parteneriat cu SOS Satele Copiilor
Tot în spiritul Zilei Internaționale a Copiilor, Litoralulromanesc.ro continuă tradiția de a oferi copiilor din medii defavorizate șansa de a se bucura de o vacanță la mare. Astfel, și anul acesta, peste 170 de copii și tineri din centrele organizației neguvernamentale SOS Satele Copiilor vor beneficia de o vacanță gratuită pe litoral, pentru unii dintre ei fiind prima întâlnire cu marea. Însoțiți de supraveghetori, copiii, care provin din comunități vulnerabile, vor petrece câteva zile în stațiunea Eforie Nord. Aceștia vor fi cazați în serii, în luna iunie, la hotelurile din cadrul complexului Steaua de Mare Eforie Nord, unde vor beneficia de pachete complete de servicii, respectiv cazare, toate mesele și acces la plajă și la facilitățile unităților de cazare.
“Din păcate, în România sunt copii care nu își permit să meargă în vacanță și care nu au văzut niciodată marea. Prin colaborarea pe care o avem de câțiva ani cu SOS Satele Copiilor, încercăm să schimbăm această realitate tristă măcar pentru beneficiarii centrelor coordonate de asociație, pe care îi așteptăm și anul acesta să se bucure de întâlnirea cu Marea Neagră”, adaugă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.
Urmărește Funky Travel
Blog - www.funkytravel.ro Facebook - www.facebook.com/funkytravelro Instagram - www.instagram.com/adi.gorpin
Pingback: Festival pentru turiștii care iubesc vacanțele în natură