Artiști de renume, un eveniment devenit tradiție și muzică de excepție. În luna august, stațiunea MAMAIA va fi din nou gazda a două evenimente culturale remarcabile: Festivalul Național de Muzică Ușoară “Mamaia” care se va desfășura în perioada 23-25 august 2024 și Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc “Mamaia” ce va avea loc între 28 și 30 august 2024.
Ambele festivaluri se vor desfășura pe scena special amplasată în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia.
“Sperăm să acordăm acest premiu în fiecare an și să-l transformăm într-o tradiție. Premiul special Mamaia Nostalgia se va acorda aleatoriu unui artist din secolul trecut, care în perioada 1963 – 1999 a fost câștigător la una din secțiunile Festivalului de la Mamaia. Considerăm Festivalul de la Mamaia drept un reper artistic major și un simbol cultural de prim rang în România”, a declarat George Măndilă – Președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.
În cele două seri de festival, pe scenă vor urca 10 concurenți la secțiunea interpretare și 10 soliști sau formații care vor interpreta 10 piese selectate pentru concurs în secțiunea creație. În fiecare seară vor urca pe scenă câte cinci concurenți din fiecare secțiune. Seara de 25 august va fi dedicată Galei Laureaților.
Câștigătorul care va lua trofeul MAMAIA din acest an va fi premiat cu 50.000 de Lei, iar premiile I, II și III le vor aduce câștigătorilor sume cuprinse între 10.000 și 30.000 de Lei. În etapa de preselecție, concurenții din acest an s-au înscris online pe http://www.festivaluldelamamaia.ro/.
Cele două festivaluri sunt organizate de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanța și Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.