• Camere Live link="camereLive"
  • Cazinoul nu mai e decor. Devine infrastructură culturală.

    Cazinoul nu mai e decor. Devine infrastructură culturală.
    0 Shares

    Când s-a redeschis Cazinoul Constanța, am vorbit despre emoție. Acum vorbim despre model de funcționare. În noul episod Funky & Spicy Podcast, conversația cu Anamaria Mișa, directorul general al Cazinoului, nu a fost despre vitralii și nostalgie. A fost despre bani, program, parteneriate și extrasezon.

    În primul an, Cazinoul a trecut de 220.000 de vizitatori plătitori

    Fără subvenții permanente, fără „plasă de siguranță”, Cazinoul trebuie să-și producă singur veniturile pentru a se întreține și a-și susține programul cultural. Asta obligă la strategie.

    Primăvara deschide sezonul cu „Ia, Regina și Marea”, realizată în parteneriat cu Art Safari. Tema este relația dintre Regina Maria și Marea Neagră, nu este doar un exercițiu istoric, ci un pretext clar de city break cultural pentru publicul din București, aflat la două ore distanță. Pentru hotelieri, asta se traduce simplu: ocupare în extrasezon.

    Pe 5 iunie urmează premiera unei producții originale Cazino, spectacol de variete, cu orchestră live și dublă distribuție, în formulă limitată, 220 de locuri, jucat doar din iunie până în septembrie. Ambiția este asumată: să existe turiști care vin la mare pentru spectacol. Orice brand cultural are nevoie de un produs-ancoră, iar Cazinoul încearcă să-l construiască.

    În toamnă, miza crește. Festival de muzică clasică coordonat artistic de Ioan Holender, fost director al Operei de Stat din Viena. 22 de spectacole, din septembrie până aproape de 1 decembrie, artiști internaționali, repertorii clasice reinterpretate și formule adaptate specificului sălii. Traducerea economică este limpede: evenimente săptămânale în extrasezon.

    Pentru un litoral obișnuit să tragă obloanele după 15 septembrie, asta înseamnă schimbare de paradigmă.

    În paralel, strategia recunoaște realitatea: muzeele concurează cu mall-urile, cinematografele și plaja. De aceea apar expozițiile immersive în subsol, audio guide-ul, magazinul de suveniruri și concertele gratuite pe faleză în weekend. Nu pentru a comercializa cultura, ci pentru a o ține vie și relevantă într-o piață a experiențelor.

    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit