• Camere Live link="camereLive"
  • Albena pare parasită în lipsa turiștilor, iar în Atena se poate mânca doar la terase

    0 Shares

    Au trecut doar două zile de când România, Bulgaria și Grecia au stabilit să deschidă granițele și să permită circulația turiștilor fără a impune măsuri de izolare sau carantină. Chiar pe 15 iunie, zeci de români au luat drumul celor două țări parcă într-o nevoie disperată de a călători (recunosc că și eu de abia aștept o vacanță externă). Iată primele impresii ale unor turiști care au plecat în vacanță în stațiunea Albena din Bulgaria, dar și la Atena, Grecia. 

    La Albena lipsesc cu desăvârșire turiștii, iar multe spații sunt închise 

    Stațiunea Albena este preferată de turiștii români obișnuiți cu all inclusive. Familia care mi-a trimis aceste informații este într-un concediu de o săptămână achiziționat cu 700 de euro (familie cu doi copii) plătită în ianuarie. După o reprogramare, au ales să meargă în vacanță chiar din prima zi în care s-au deschis granițele. “Nu suntem obligați să purtăm măști în hotel, dar angajații au! Suntem puțini turiști. Cert este că sistemul all inclusive a rămas la fel. Nu este nicio diferență față de anii trecuți! Sunt deschise restaurantele. Nu se folosesc tacâmuri de unică folosință”.  

    Din imaginile primite de la turiști se observă că nici vorbă de distanțare socială la ora mesei.

    Poate că și din cauza condițiilor meteo din această săptămână, Albena pare o stațiune închisă. Multe terase și magazine sunt închise. Lipsesc turiștii germani și ruși care în această perioadă umpleau hotelurile din stațiunea Albena.

    Pe de altă parte, piscinele sunt deschise, iar pe plajă nu găsești prea multe sezlonguri pentru că nu au de ce să le pună. Față de anul trecut, în Albena sunt cu 70% mai puțini turiști.

    Atena se trezește la viață abia după apusul soarelui

    Grecia, o altă destinație preferată de români, permite accesul turiștilor tot din 15 iunie. Informațiile și fotografiile provin de la un cuplu de români aflați în vacanță în Atena. “Când am ajuns noi în Atena (nr. 15 iunie) multe magazine și terase erau închise. Abia a doua zi am observat că grecii încep să repornească motoarele. Față de România, în spațiile comerciale din Grecia îți este permis să intri fără mască, dar primești un număr de ordine ca să știi câți oameni sunt în interior. În a doua zi de vacanță, seara, am observat că s-au deschis toate terasele, iar Atena a prins viață de parcă toată lumea a uitat de COVID 19”. 

    Cât despre prețurile de la terase, cei doi români, obișnuiți cu Grecia, recunosc că nu văd nicio schimbare fată de sezonul trecut. 

    De exemplu, la o terasă din Portul Piraeus, o salată grecească este 8 euro, un platou gyros pentru două persoane 22 de euro, o bere 2 euro, un platou cu aperitive 6 euro, iar o sticlă de vin 30 de euro. 

    Ca măsuri de siguranță sanitară, cei doi români au observat că fețele de masă sunt de unică folosință (grecii foloseau de mult această opțiune), ospătarii nu poartă măști de protecție, iar la intrarea în orice spațiu ai servețele și dispozitive cu dezinfectant. 

    Avatar
    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit