• Camere Live link="camereLive"
  • Germania, Estonia, Lituania, Slovacia și Slovenia printre țările țintite să aducă turiști în Mamaia

    Bursa Internațională de Turism din Berlin – ediția 2024
    0 Shares

    Mamaia este prezentă la Bursa Internațională de Turism din Berlin – ediția 2024, unul dintre cele mai importante evenimente europene din acest sector. Alți 38 de expozanți din România încearcă să convingă agențiile că litoralul și alte zone din țara noastră sunt destinații care merită vizitate. Din 1966, ITB Berlin a fost forța inovatoare și platforma lider a industriei turismului, dar și principalul târg comercial la nivel global, numit și „The World’s Leading Travel Trade Show”.

    Germania ocupă an de an primul loc în clasamentul țărilor care trimit turiști străini în România

    Ca să vorbim în cifre,  peste 218.300 de germani au ales să viziteze țara noastră în 2023. Conform Institutului Național de Statistică, în 2023 s-au înregistrat 2,1 milioane sosiri ale turiștilor străini și au fost numerate peste 4,5 milioane de înnoptări, în creștere cu 16,4% față de anul 2022.

    Turiștii străini preferă să călătorească în România pentru a descoperi circuitele culturale, flora și fauna Deltei Dunării, experiențele în mediul rural, cât mai aproape de natură, gastronomia și tradițiile populare. Iar litoralul trebuie să devină una dintre atracțiile pricipale.

     Tocmai de aceea Germania, Estonia, Lituania, Slovacia și Slovenia sunt printre țările care își doresc să promoveze stațiunea Mamaia și să aducă grupuri de turiști străini în destinația Mamaia Constanța.Reprezentanții OMD Mamaia Constanța au stat de vorbă în primele două zile ale târgului de turism de la Berlin cu mai mulți touroperatori din Europa, iar standul României a fost vizitat de invitați speciali. Ambasadorul României în Germania, Adriana Stănescu, și-a manifestat dorința de a susține revenirea țării noastre la unul dintre cele mai mari evenimente de profil din industria turismului și de a promova tot ceea ce România oferă pentru turiștii germani. 

    “Luăm în considerare să încheiem un parteneriat cu un touroperator internațional care să includă stațiunea Mamaia în pachete de vacanță destinate turiștilor străini. Stațiunea Mamaia și orașul Constanța au un potențial imens și merită să concureze cu alte destinații pentru festivaluri, frecventate în special de către tineri. După aceste prime două zile de networking și schimb de experiențe, adevarata muncă începe abia după finalizarea evenimentului, când îi vom contacta pe toți cei care au interacționat cu noi la Berlin. Avem și proiecte noi pentru vara 2024, iar cei pe care i-am întâlnit anul trecut la târgurile din Londra, respectiv din Varșovia, continuă discuțiile cu noi și la Berlin pentru parteneriatele aflate în derulare. Suntem mulțumiți de cum am fost primiți în Germania și abia așteptăm să vedem stațiunea Mamaia frecventată de turiștii germani”, a declarat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
    Bursa Internațională de Turism din Berlin – ediția 2024
    Bursa Internațională de Turism din Berlin – ediția 2024

     Înființată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

    Urmărește Funky Travel

    Blog - www.funkytravel.ro
    Facebook - www.facebook.com/funkytravelro
    Instagram - www.instagram.com/adi.gorpin
    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit