Ani la rând s-a scris (și am auzit) despre tot ce merge prost pe litoralul românesc – de la servicii care lasă de dorit, până la prețuri care par din alt film. Dar vara 2025 începe cu un alt ton chiar și din partea inspectorilor de la ANPC. Mai puțin „vai de noi”, mai mult „hai să vedem ce s-a schimbat”.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a ieșit în teren, la propriu. O echipă întreagă, condusă chiar de președintele instituției, Cristian Popescu Piedone, se află zilele acestea pe litoral, într-o acțiune amplă de consiliere și prevenție. Iar Paul Anghel, Director General în cadrul ANPC, cel care ani la rând a fost vocea fermă din spatele amenzilor și controalelor, vorbește acum despre o nouă abordare: colaborare, nu doar sancțiune.
Iată mesajul lui Paul Anghel.
Se riscă directorii din ANPC să mănânce pe litoral?
Și dacă tot vorbim despre schimbare, te invit la o discuție altfel cu Paul Anghel, invitat la Funky & Spicy Podcast. O conversație sinceră, uneori incomodă, dar esențială, despre ce înseamnă cu adevărat „servicii de calitate” pe litoral și cât de pregătit este statul să intervină acolo unde lucrurile o iau razna.
Descoperă lumea Funky & Spicy Podcast!
Povești reale, invitați care fac diferența și discuții pe bune despre ce contează cu adevărat.
Vizionează toate episoadele și hai să schimbăm împreună perspectiva!
Urmărește Funky Travel