O cale ca orașul să devină atractiv pe tot parcursul anului este de a dezvolta spații de birouri, de a construi săli de conferințe, centre educaționale, opțiuni de relaxare și divertisment, centre culturale, de a îmbunătăți conectivitatea pietonală, velo și auto, de a amenaja parcuri și grădini botanice. Practic, de a oferi destinații adiționale litoralului, dar capabile să rămână active tot anul și să atragă dezvoltarea industriei hoteliere și nu numai. Un centru spa interior, spațiu de joacă tematic și pentru toate vârstele, parcuri cu amenajări care să încurajeze activitățile în aer liber, sportive, recreative sau culturale, săli de evenimente care să găzduiască evenimente de amploare, de la târguri până la congrese, de la concerte până la expoziții și alte forme artistice.
Astfel de destinații sunt integrate în proiectul de regenerare urbană propus de compania IULIUS. Cu o investiție estimată la peste 800 de milioane de euro, proiectul vizează transformarea unei zone industriale neutilizate de 38 de hectare într-un ansamblu multifuncțional care să includă spații verzi, facilități culturale, comerciale și de divertisment.