Povestea unui festival văzut prin ochii unui tată prăpăstios, dar cu suflet tânăr

15 iulie, 20257 Minute570 Vizualizări

Adrian Gorpin

0 Shares

Pe Dorin Delcă îl cunosc de mulți ani. Pare fioros, da nu-i! Este acid atunci când se joacă pe facebook cu postările, mai ales dacă este vorba de oameni falși, nedreptăți și persoane fără coloană vertebrală. Este un om echilibrat, muncitor, tată, conducător de companie cu zeci de angajați. Pe seară, i-am văzut postarea despre experiența la Beach, Please! 2025. I-am cerut permisiunea de a o prelua pentru că mi se pare că este una dintre cele mai bune cronici de festival. Textul următor îi aparține lui Dorin, eu doar m-am jucat cu intertitlurile.

Declarație de principii (sau cum să nu-ți placă nimic și totuși să mergi)

“Ca să fie clar de la început, țin să menționez următoarele:

Nu îmi place și nu înțeleg muzica actuală (trap, mumble rap și alte mizerii de gen).
Te-ar mai putea interesa și
- Un moș, patru puști și 120.000 de alți nebuni – Beach, Please 2025, ziua 2
- Cum ajunge România în fața a peste 100 de milioane de oameni printr-un proiect de…
Nu am niciun respect pentru actul „artistic” prestat de aceste așa-zise vedete.
Nu au cum să-mi placă ciumpalacii ăștia cu milioane de vizualizări pe YouTube, dar care fac playback în fața publicului.
Aveam o părere extrem de proastă despre acest festival.
Nu-mi place puștiul ăsta de Selly (poate pentru că ne-a arătat, mie și generației din care fac parte, că un adolescent îndrăzneț, cu niște idei mișto, poate realiza în câțiva ani ceea ce noi n-am reușit într-o viață).

De la interzis, la… trei nopți de distracție (cu tata în peisaj)

La rugămințile băiatului meu (17 ani bătuți pe muchie și un fizic de atlet), după ce în primă fază am spus că e exclus să participe, sfătuindu-mă cu a mea apartinatoare, am decis să-i permitem să meargă la Beach Please – pentru o seară, așa cum ne-a cerut.

Ne-am răzgândit pentru că am conștientizat că Darius a crescut, că trebuie să avem mai multă încredere în el și că, oricum, la anul pleacă de acasă…

Planul: trei nopți, dar cu escortă paternă

Am hotărât să-l însoțesc. Nu să-l supraveghez, ci ca să văd cu ochii „bătrânului” dacă totul e în regulă. Plus că m-am gândit că TAXI – TATA va fi util pentru băieți după o noapte de zbenguială.

Ziua 1: parfum de festival, înjurături și respect pentru polițistul cu coloană

Așadar, iată-mă posesor de bilet „General Access” pentru întreaga durată a festivalului.

Ziua 1 (pentru noi – nu de alta, dar miercuri am fost amândoi la serviciu, iar pentru el a urmat și un antrenament de 2h, așa că am decis să mergem joi, vineri și sâmbătă)

Joi, 10 iulie. Ora 19:30. După ce, la indicațiile nevestei din dotare, m-am făcut și eu frumușel (inclusiv parfumat, ca să nu mai miros a moș), ne urcăm în mașină și pornim spre festival.

Bineînțeles, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, și ajungem pe la 22:00 într-una dintre multele parcări ale festivalului.

Dar tot e bine: în coloană, un subofițer tânăr de poliție mi-a făcut ziua – scotea toți meltenii care încercau să se bage în față și îi trimitea frumos să mai stea încă o tură la coadă (cam 1h suplimentar așa

). Respect!

Apoi urmează vreo 20 de minute de mers pe jos (cu înjurăturile de rigoare, că deh… mi-a trebuit mie festival de muzică la 48 de ani).

Drumul spre intrare era bine marcat. Stewarzi, polițiști și agenți de pază amabili, respectuoși. Ne îndrumau corect spre un culoar bine stabilit și eram invitați să părăsim partea carosabilă, pentru că pe acel drum urmau să vină autocarele/microbuzele care asigurau transportul participanților sau, pur și simplu, circulau mașini care se îndreptau spre parcare.

Și când să intrăm… șoc și groază: blocaj în traficul pietonal. Bariere lăsate jos, iar agenții de pază rugau să ne oprim, astfel încât toți pietonii să fie protejați pentru că pe acolo urma să treacă trenul. Hopaaa… zic… uite, tăticule, ăștia chiar au grijă de puradei.

Lângă noi, doi ofițeri de la antidrog și un câine. La un semnal de-ale lui, un grup de 5 băieți e extras din mulțime pentru control de rutină (n-aveau nimic). Hmmm… interesant.

Ajungem la porți. Noroc cu băieții, că eu n-am văzut că sunt intrări separate fete/băieți și aproape că intram cu domnișoarele

. La intrarea băieților, un agent tânăr, respectuos, mă roagă să scot tot ce am în gentuță. Se confiscau: sticle, cutii de nicotină, gumă de mestecat, bricege, pastile, alifii etc.

Se putea intra cu ceva interzis? Posibil. Dar paznicii chiar își făceau treaba și deveneau mai intruzivi doar când cineva stârnea suspiciuni.

Tineri de toate felurile: unii fistichii, alții dichisiți, unii dezbrăcați, alții îmbrăcați, unii grași, alții atleți… dar toți – absolut toți – fericiți, zâmbitori, gălăgioși.

Și, evident, nelipsitul strigăt de luptă: „C.AIE…!” Dar hai să nu ne oripilăm. Gândiți-vă la „C.AIE” ca la un „Vasile” fără… p.la.

Și-am intrat.

Primul lucru: un alt echipaj antidrog cu câine.

Mosh Pit vs Furie: un tată față-n față cu noile triburi

Primul șoc: n-am ajuns într-un loc cu zombi drogați? Tinerii nu sunt depravați? Nu sunt dezbrăcați? Beți? Un loc în care fiecare intră cum vrea și face ce vrea? Nu? Hmmm…

Darius propune să dăm o tură: scena principală, scena 2, scena 3 („pentru moși”, zice el râzând), KissFM, supermarket, food court (hamburgeri, mici, clătite, hotdogi, gogoși, pizza etc.), roată panoramică, cazino, frizerie, tattoo, zona de make-up… un orășel întreg. Mie mi s-a părut puțin kitsch, dar aveai de toate și nu trebuia să ieși.

Pe scenă urcă primul „mare” artist (nu mă întrebați cine, habar n-am, și sincer, nici nu mă interesează). Fiu-meu mă roagă să ne apropiem de scenă, amestecându-ne în mulțime (prietenii lui erau deja în față). Dar întâi, știindu-mă cu fitilul scurt, mi-a făcut instructajul!

– „Băi, tati, vezi să nu dai vreo palmă vreunuia, că te scot ăștia de la pază din mulțime și te dau afară!”

Artistul se „exprimă”: un fel de „aaaa… aaaa… bleaaa… aaaaa… aaaaa… bleaaah”. Din când în când, mulțimea striga ceva cu „flawless…” sau cel puțin asta am înțeles eu. Bine….Nu am înțeles nimic.

Pustii însă… fericiți, urlau, se împingeau, „cântau”, râdeau.

Niște draci de pe lângă mine… au început să se împingă.

„Na, belea!”, zic. „Ăștia fac furie!”

Să te ții acum bubuială, îmi spun în minte. Mi-am și făcut niște calcule… se împing în mine, mă lovesc, aglomerație… trosnesc un puțoi d-ăsta și îmi văd de drum.

Când colo… ăștia se împingeau așa soft, de zici că se bulăneau. Din când în când, câte un idiot arunca cu apă pe cei care se împingeau (m-a amuzat gândul la ce s-ar fi întâmplat pe vremea mea… dacă aruncai tu cu apă pe rockerii care făceau furie…).

Fiu-meu saliva… zice… asta e Mosh Pit.

– „Ce e, măh?”

– „Mosh pit”, îmi repetă el, încercând să mă protejeze de cei care se împingeau!

– „Zic… un fel de furie sau pogo, dar pentru p.zde???”

El, bărbătuș așa…

– „Nu, tati… e Mosh Pit. Se strâng în cerc/tarc și se împing și, dacă nu te superi, aș vrea să intru și eu în mulțime pentru asta.”

Eu, protector:

– „Băi, tati, nu e ok, e nasol, nu e nevoie” etc.

Dar mi-a răsărit mama în minte, care mă întreba după „petreceri” de gen: de ce sunt vânăt, de ce nu mai am o măsea, de ce am venit doar în chiloți acasă, de ce nu am tricou, de ce nu mai am pantaloni etc.

Așa că… i-am spus că e ok să meargă și el, dar să aibă grijă să nu îl lovească ceilalți (hai c-am uitat să vă spun: la intrare i-a zis bodyguardul, văzându-i pumnii: „Bă, băiatule… sper să nu te supere vreunul și să-l troznești, că avem probleme

”).

Timp de observație: bătrânul în misiune undercover

Termină maimuțoiul „concertul” (vreo 45 de minute de playback… ca o surdo-mută) și încep și eu să cârcotesc:

– „Darius, uite diferența dintre concertele noastre și zirconiul ăsta cu milioane de vizualizări pe YouTube: când o să aprindă lumea lanternele și o să cânte împreună cu artistul, să-mi spui și mie.”

– „Stai liniștit, tati… că nici noi nu înțelegem ce zice.”

Eee… dragilor, și după acest „moment artistic”, după ce „flawless” ăsta s-a reprodus… începe marea migrație.

Toată gloata s-a pus în mișcare: unii spre scena 2, alții spre zona de food, alții spre toalete… era o viermuială naibii de m-a luat de cap. Și toți mergeau în toate direcțiile, mulți dintre ei ținându-se de mână ca să nu se piardă (pentru că te cam pierdeai și nu prea mai reușeai să ajungi în grupul tău dacă nu îți luai cu mare atenție și exactitate puncte de reper).

Era haos, dar un haos organizat. Și peste tot: polițiști sub acoperire, jandarmi, pompieri, agenți de pază.

Ieșim, socializăm, bem o apă, ne plimbăm, ascultăm și alți artiști și așteptăm cu nerăbdare (eu NU) să urce pe scenă cel de-al doilea artist important al serii.

După ce îi cert pentru faptul că își doresc să intre în mulțime și să stea cât mai aproape de scenă și nu pe margine să combine gagici (că deh… sunt frumoși!), realist fiind, m-am retras la locul de întâlnire, pentru că nu mă mai recomandă nici fizicul, nici vârsta.

Așa că m-am pus pe studiat: câți sunt beți? Droguri? Agresivitate? Fete care să fie amenințate?

O să mă înjurați, pentru că și eu am fost frustrat pentru că mi s-au invalidat așteptările, dar… nu prea am văzut așa ceva.

Erau și câțiva mai amețiți, dar liniștiți. Gălăgioși, ce-i drept. „C.AIE” la ordinea zilei.

Însă… nimic din nenorocirile pe care mă așteptam să le văd.

Prima noapte? Frustrare pentru mine (așteptam să-i pot spune copilului că nu mai are ce căuta în acel loc, că e prea mare dezmăț, că e depravare, că…).

Încântare maximă pentru el, pentru verișorul lui venit din Danemarca și pentru prietenii lui.

A fost… de încălzire. Până pe la 01:30. Că vineri… muncă.

Revin cu ZIUA 2, ZIUA 3 si spre disperarea unora cu …”neste concluzii” care sigur nu vor fi pe placul celor din generatia mea.”

Articolul anterior OMD Mamaia Constanța: „Constanța nu mai e doar o destinație de vară. Urmează saltul de 365 de zile!”

Următorul articol Semne de criză sau trezire la realitate? Reduceri în toiul verii.

0 Shares

Adrian Gorpin

Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit