România în topul țărilor unde este cel mai bine să lucrezi remote, dar să și călătorești

Pentru că tot mai mulți dintre noi ne orientăm către medii de lucru flexibile și încercăm să găsim modalități de a îmbina călătoriile și munca la distanță, motorul de căutare momondo.ro dezvăluie care sunt cele mai bune țări din care să lucrezi doar cu laptopul, top în care România ocupă un binemeritat loc trei.

Ce avantaje are România de a prins top 3

 În realizarea acestui top, au fost analizate 111 țări care au fost  clasificate în funcție de 22 de factori împărțiți în șase categorii: accesibilitate și costuri de călătorie; prețuri locale; siguranță și sănătate, facilitățile muncii de la distanță, viața socială și vremea. În final, am aflat care sunt cele mai bune țări de unde să muncești de la distanță și să te bucuri de timpul liber călătorind.

La final a reieșit că cele mai bune zece țări în care să îmbini condițiile pentru o muncă productivă cu posibilitățile de călătorie sunt:

  1. Portugalia
  2. Spania
  3. România
  4. Mauritius
  5. Japonia
  6. Malta
  7. Costa Rica
  8. Panama
  9. Republica Cehă
  10. Germania

România a ieșit pe locul trei la nivel internațional în ceea ce privește munca la distanță, în special datorită prețurilor sale foarte atrăgătoare și a faptului că are unul dintre cele mai mici costuri de trai, nu doar din Europa, ci din întreaga lume. De asemenea, România oferă prețuri avantajoase la închirieri auto și la hoteluri. În plus, costurile reduse pentru închirierea pe termen lung a unui apartament, ceea ce asigură condiții foarte bune pentru călătorii interne. Nomazii digitali au apreciat  viteza excelentă a internetului și faptul că mulți localnici vorbesc engleză. Alt factor important în favoarea includerii României în acest top pe o poziție foarte înaltă este viza pentru liberii profesioniști pe care autoritățile plănuiesc să o pună la dispoziție în lunile următoare.

Ferma de biodiversitate Cobor: Vizită la fermă, mâncare tradițională și activități în aer liber

Portugalia a fost evaluată drept cea mai bună țară din lume pentru a lucra de la distanță, obținând punctaje ridicate în toate categoriile, incluzând vremea foarte bună, abundența de locuri de ieșit în oraș, rata mică a criminalității și costul de trai relativ scăzut. Portugalia mai oferă viză de nomad digital și mulți localnici vorbesc engleza la un nivel înalt, ceea ce atrage numeroși expați. Spania ocupă locul al doilea, în principal datorită numărului ridicat de restaurante și cafenele pe cap de locuitor, a internetului de mare viteză, a abundenței de spații de co-working și a vizelor pentru liberii profesioniști. Viața de noapte de aici este bogată și este o țară cu politici LGBTQ+ favorabile.

Românii își pot alege cea mai bună destinație de unde să lucreze în funcție de fusul orar care îi avantajează cel mai mult

În cazul în care te gândești să lucrezi remote, cei de la momondo.ro au realizat și o hartă care îi ajută pe utilizatori să înțeleagă repede diferențele de fus orar înainte de a-și alege destinația unde să își mute biroul departe de casă. Topul bazat pe fusul orar ia în considerare factorii cheie și categoriile din topul menționat, dar le afișează în funcție de țara locului tău de muncă, astfel încât, țările care au un fus orar asemănătorul cu acesta apar mai sus în lista destinațiilor. Harta mai oferă și informații despre ultimele restricții legate de călătorii și ratele de vaccinare din fiecare țară.

Apasă pe fotografie ca să accesezi harta

Înainte de a-ți planifica următoarea călătorie, asigură-te că verifici ultimele restricții de călătorie din destinația care te interesează. Harta afișează actualizările în timp real privind restricțiile legate de COVID-19 și cerințele de intrare pentru fiecare țară din lume.