• Camere Live link="camereLive"
  • Calendar CSM Constanța / Decembrie 2023 / Săptămâna 2

    0 Shares
    Avem un nou sfârșit de săptămână plin de evenimente! În primul weekend din decembrie, echipele noastre de seniori, juniori și cadeți joacă meciuri în campionatele de volei, baschet, rugby și handbal. Atleții participă la prima cupă de iarnă, în București, iar înotătorii CSM Constanța luptă pentru medalii la Campionatul European în bazin scurt de la Otopeni. Suntem alături de sportivii și antrenorii noștri! Hai, Constanța! Hai, România!
     
    == Volei seniori ==
    Voleibaliștii CSM Constanța rămân conectați la campionatul intern și susțin un nou meci în Divizia A1. Băieții antrenați de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală strâng rândurile după duelul cu SCMU Craiova, pierdut luni, cu 1-3 pe teren propriu, și merg la Dej hotărâți să se bată pentru a cincea victorie din acest sezon. Meciul cu Unirea contează pentru etapa a 9-a și se joacă sâmbătă, 9 Decembrie, de la ora 18.00, în Sala “Petru Slavariu” din Dej.
     
    == Volei senioare ==
    Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began luptă pentru cea de-a patra victorie din acest sezon, sâmbătă, în Pitești Arena. CSM Constanța are o șansă mare pe terenul penultimei clasate, FC Argeș, echipă care a câștigat un singur set în nouă meciuri disputate. Fetele noastre vin după un meci pierdut acasă cu CSO Voluntari și sunt hotărâte să pună capăt seriei negative din ultima lună. Sâmbătă, 9 Decembrie, de la ora 19.00, în etapa a 10-a a Diviziei A1.
     
    == Volei cadete==
    Cadetele CSM Constanța încep seria meciurilor din faza a II-a a Campionatului Național U17 – Elita. Jucătoarele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu joacă, în sala Complexului Sportiv Tomis, cu Dacia Mioveni, în prima etapă a Seriei C. Sâmbătă, 9 Decembrie, de la ora 12.00.
     
    == Handbal seniori ==
    CSM Constanța a încheiat meciurile europene din acest an, marți seară, 28-34 pe terenul lui Sporting Lisabona, după ce obținuse deja o calificarea istorică în Main Round-ul EHF European League, de pe primul loc al Grupei H. CSM Constanța a susținut ultimul joc din 2023, partida cu CSM Sighișoara, din etapa a 14-a a Ligii Zimbrilor, fiind reprogramată pentru 29 Ianuarie. Opt jucători merg săptămâna aceasta la loturile naționale. Vasile, Nistor, Ilie, Drăgan și Caba fac parte din planurile selecționerului Xavi Pascual pentru EURO 2024 în timp ce Mourino, Chikovani și Aliokhin vor ajunge și ei la naționalele țării lor!
     
    == Handbal juniori ==
    Juniorii 2 CSM Constanța susțin un nou meci în Campionatul Național J2. Lideri neînvinși ai Seriei E, cu 6 victorii și un egal, handbaliștii antrenați de Ionuț Pușcașu vor juca restanța din etapa a 8-a cu Axiopolis Cernavodă, la Sala Sporturilor. Sâmbătă, 9 Decembrie, de la ora 11.00.
    Juniorii 3 CSM Constanța joacă, în etapa a 7-a a Campionatului Național J3, pe terenul penultimei clasate din Seria C, LPS Brăila. Băieții lui Denis Ali au câștigat duminica trecută, pe teren propriu, cu “lanterna”, CSȘ Galați, și vor cea de-a patra victorie din acest sezon. Duminică, 10 Decembrie, de la ora 13.00.
     
    == Atletism==
    Atletele noastre Alexia Dospin și Ioana Manoliu (antrenor Carmen Botea) participă, în acest weekend, la Winter Run Athletics Cup. Competiția este rezervată categoriilor de vârstă U16, U18, U20, U23, Seniori și Masters și se desfășoară în sala de atletism “Ioan Soter” din Complexul “Lia Manoliu” din București. Sâmbătă, 9 Decembrie, începând cu ora 9.00.
     
    == Baschet senioare ==
    După victoria obținută luni, în Sala Sporturilor, 87-79 cu FCC Baschet UAV Arad, baschetbalistele CSM Constanța joacă un nou meci în Liga Națională Getica ‘95. Fetele antrenate de Alexandru Olteanu au 5 victorii în 5 partide disputate și vor să continue seria perfectă din acest sezon pe terenul lui Rapid București, în etapa a 6-a. Sâmbătă, 9 Decembrie, de la ora 15.00, în Sala Rapid din capitală.
     
    ==Baschet junioare==
    După un start foarte bun în faza a II-a a Campionatului Național U16, Grupa Valorică A, baschetbalistele antrenate de Alina Șerban și Andreea Dragoș participă la cel de-al doilea turneu al Grupei I-GVA, în Sala CT Nenițescu din București. CSM Constanța joacă vineri, 8 Decembrie, ora 20.00, cu CS BBB Raptors Berceni, și sâmbătă, 9 Decembrie, ora 9.00, cu liderul neînvins al grupei, CS Olimpia București.
     
    == Baschet seniori ==
    Baschetbaliștii CSM Constanța susțin un nou meci important în Liga Națională Getica ‘95. Învingători în etapa trecută, pe teren propriu, în duelul cu Petrolul Ploiești, jucătorii antrenați de Dan Fleșeriu merg cu un moral bun în fief-ul ultimei clasate din Grupa B, CSM 2007 Focșani. Băieții noștri vor cea de-a cincea victorie din acest sezon, în Sala Sporturilor din Focșani. Sâmbătă, 9 Decembrie, de la ora 17.00! Meciul va fi în direct pe FRB TV!
     
    == Baschet Liga 1==
    Baschetbaliștii antrenați de Bogdan Ivanovici joacă, în etapa a 9-a din Liga I, cu ultima clasată din Grupa B, ACS Total Sport București, la Sala Sporturilor. CSM 2 Constanța vizează cea de-a cincea victorie din acest sezon. Duminică, 10 Decembrie, de la ora 16.00. Meciul va fi în direct pe FRB TV.
     
     
    == Baschet juniori ==
    Baschetbaliștii U18 CSM Constanța joacă, în deplasare, în etapa a 4-a a Campionatului Național – Grupa Națională, în compania celor de la CSO Voluntari. Victoria din etapa trecută, 59-46 cu CSȘ Târgu Jiu, le dă speranțe băieților noștri pentru un nou joc reușit. Duminică, 10 Decembrie, de la ora 14.00, în Sala “Gabriela Szabo” din Voluntari.
    Juniorii U16 CSM Constanța vor să spargă gheața în faza a II-a a Campionatului Național – Grupa Zonală I – GVA, după ce au cedat în meciul de debut, la Pitești, cu Primo MegaBall. Baschetbaliștii noștri primesc vizita celor de la CSU ASE București, în sala Complexului Sportiv Tomis. Vineri, 8 Decembrie, de la ora 13.00.
    După un start perfect, cu trei victorii în primul turneu al Campionatului Național – Grupa G, juniorii U17 CSM Constanța au evoluat la turneul 2, de la Cernavodă. Băieții noștri au câștigat clar, 91-62, duelul cu Axiopolis Cernavodă, înainte de meciul cu ACS MC Ball Mangalia și râmân liderii grupei.
    Juniorii U14 CSM Constanța încep meciurile din faza a II-a a Campionatului Național. Echipa noastră, repartizată în Grupa a 5-a, este gazda primului turneu, în sala Complexului Sportiv Tomis și joacă două partide: sâmbătă, 9 Decembrie, ora 9.00, cu ACS Zeiden Hoops Brașov, și duminică, 10 Decembrie, ora 9.00, cu ACS Stomart Iași.
     
    ==Natație==
    Întrecerile Campionatului European de înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori se desfășoară în perioada 5-10 Decembrie la Otopeni. CSM Constanța este reprezentată de patru sportivi, care își doresc evoluții cât mai bune: Brigitta Vass, Patrick Dinu, Alexandru Stoica și Mihai Gergely. Antrenorii acestora sunt Claudiu Radu, Răzvan Florea și Eduard Câșlaru.  
     
    ==Rugby seniori==
    Într-o partidă contând pentru locurile 9-10 din Liga Națională de Rugby pe terenul “Marina” din Mangalia, duminică, 10 Decembrie, de la ora 11, CSM Constanța va întâlni pe CSM Galați. Formația constănțeană (antrenată de Nicolae Radu Mocanu și Daniel Boldor) a învins clar în urmă cu o săptămână, tot la Mangalia pe Grivița București cu 52-19.  
     
    ==Rugby U20==
    În etapa a 5-a din Campionatul Național de rugby U20, duminică, 10 Decembrie, de la ora 13, pe stadionul “Olimpia” din Capitală se va disputa partida dintre CT Dinicu Golescu-Rapid București și CSM Constanța. Meciul a fost inițial programat duminică, 26 Noiembrie, dar din cauza condițiilor meteo nefavorabile nu s-a putut disputa.  În jocul anterior, formația constănțeană a dispus pe teren propriu de CNAV-Dinamo București cu 33-24. Fiind ultimul meci al anului, campioana en-titre, CSM Constanța (antrenor Marius Codea) își dorește să încheie sezonul cu o victorie.
     
     
    Funkytravel.ro
    Funkytravel.ro

    Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit.