România își propune un salt major în industria turismului: o creștere anuală de 20% a numărului de turiști străini, cu obiectivul de a atinge 10 milioane de vizitatori internaționali în următorii șapte ani. Deși turismul de incoming reprezintă doar 15% din sectorul ospitalității, experții spun că România are suficiente atuuri pentru a atrage mai mulți călători.
Dar este acest obiectiv realist? Poate România concura cu destinații consacrate precum Bulgaria sau Grecia? Sau ar trebui să-și definească propriul model de succes, axat pe experiențe autentice și atracții unice?
Putem concura cu Bulgaria și Grecia sau ar trebui să ne găsim propriul drum?
În acest moment, turismul de incoming reprezintă doar 15% din întreaga industrie a ospitalității. Cifrele arată clar o discrepanță majoră: din cei 14,4 milioane de turiști care s-au cazat în România în 2022, doar 2,3 milioane au fost străini. Cei mai mulți aleg Bucureștiul, un oraș care atrage turiști internaționali datorită mixului său de viață de noapte, istorie și evenimente culturale. Cu toate acestea, în afara Capitalei, prea puțini vizitatori descoperă frumusețile țării, iar acest lucru ridică o întrebare importantă: suntem pregătiți să devenim o destinație de top pentru turiștii străini sau ne mulțumim cu promisiuni optimiste?
În ciuda unor probleme bine cunoscute, România are un potențial enorm pe piața turismului internațional. Stațiunile balneare, cramele, turismul de aventură și experiențele rurale ar putea atrage valuri de turiști, însă sunt promovate insuficient. O bună parte din aceste atracții sunt bine cunoscute de români, dar străinii află prea rar despre ele. Problema principală nu este lipsa unui produs turistic de calitate, ci mai degrabă absența unei strategii coerente de promovare.
Putem creşte cu 20% pe an, iar în şapte ani putem ajunge la 10 milioane de turişti străini.
Adi Voican
Nu ne lipseşte produsul turistic, avem unul chiar bun, sunt lucruri de îmbunătăţit, dar nu stăm rău la acest capitol.
Adi Voican

Adi Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, este optimist și consideră că România poate ajunge la 10 milioane de turiști internaționali în șapte ani. În viziunea sa, ceea ce lipsește nu este produsul turistic, ci o gestionare mai bună a resurselor existente și un efort susținut de marketing. „Avem un produs turistic bun, sunt lucruri de îmbunătățit, dar nu stăm rău la acest capitol”, declară Voican.
Comparativ cu alte destinații, România nu dispune încă de infrastructura necesară pentru un turism de masă așa cum vedem în Bulgaria sau Grecia. Nu avem încă autostrăzi care să lege marile orașe de zonele turistice, transportul public este deficitar, iar serviciile din industria ospitalității sunt inegale ca standarde. Cu toate acestea, România nu trebuie să concureze neapărat cu aceste țări, ci să-și creeze propria nișă.
Un aspect esențial este că România poate deveni o destinație preferată pentru turiștii individuali, interesați de experiențe autentice. Nu vom concura niciodată cu litoralul Greciei, însă putem atrage turiști prin unicitatea atracțiilor noastre. Satele tradiționale din Maramureș și Bucovina, castelele medievale din Transilvania, turismul viticol, traseele montane, Delta Dunării sau stațiunile balneare pot deveni puncte de atracție pentru turiștii străini, dacă sunt promovate inteligent.
Într-o lume în care călătoriile nu mai înseamnă doar plajă și resorturi de lux, România poate profita de tendințele moderne ale turismului: experiențe autentice, slow-travel, ecoturism și gastronomie locală. Tot mai mulți turiști caută destinații care să le ofere mai mult decât o simplă vacanță – vor să descopere povești, culturi și locuri neatinse de turismul de masă.
Dar pentru ca acest plan să devină realitate, trebuie să facem un pas important: să schimbăm modul în care ne promovăm țara. Nu ne putem baza pe turismul intern pentru a susține întreaga industrie. Trebuie să ne facem cunoscuți în afară, să colaborăm cu agenții internaționale și să investim în marketing eficient.
Dacă nu reușim să atragem turiști străini acum, în era digitală, când promovarea unei destinații poate fi făcută cu un singur video viral pe social media, atunci când?
Urmărește Funky Travel
Blog - www.funkytravel.ro Facebook - www.facebook.com/funkytravelro Instagram - www.instagram.com/adi.gorpin