De fiecare dată când statul român „descoperă” un scandal, ar trebui să existe o secțiune specială pe site-ul Guvernului: „Știa toată lumea, dar n-a zis nimeni nimic.”
Cam așa ar putea începe și povestea Năvodariului, locul unde funcționarii au dormit bine, au semnat liniștiți, iar plajele au fost parcelate sub ochii tuturor.
Controlul finalizat de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a fost doar confirmarea oficială a ceea ce se știa de ani de zile: 62 din 75 de contracte de închiriere includeau construcții ilegale.
Zeci de clădiri ridicate direct pe nisip, fără PUZ, fără rușine și fără consecințe.
Tarifele? 4–13 lei pe metru pătrat.
Valoarea reală? De până la 600 lei/mp.
Diferența? Milioane pierdute anual pentru stat, câștigate de „băieții deștepți” ai litoralului.
Iar între timp, instituțiile responsabile s-au mulțumit să facă turism administrativ: procese-verbale, semnături, delegații, ședințe.
Toată lumea „a lucrat” — dar nimeni n-a făcut nimic.
Pentru că atunci când un sistem îți permite să trăiești bine fără să deranjezi pe nimeni, de ce să schimbi ceva?
Funcționarii și-au luat salariile (NU CRED CĂ DOAR ATÂT), șefii și-au bifat rapoartele (ȘI CADOURILE), iar plajele au fost împărțite ca un tort de nuntă între prieteni cu acte în regulă.
Adevărul e simplu: Năvodari nu a fost un accident. A fost o afacere gestionată cu grijă, cu toate complicitățile administrative de rigoare.
Primăria, Apele Române, Ministerul Mediului, poliția locală — toți aveau ceva de văzut, dar au preferat să nu vadă.
Acum, după ce ANAR a decis să nu mai prelungească niciun contract, s-a spus cu voce tare ceea ce toți știau pe șoptite: sistemul vechi a fost o rețea de favoruri, complicități și neglijență organizată.
Și, ca de obicei, statul vine să repare ceva abia după ce totul e compromis.
Dacă ministrul Buzoianu va reuși să ducă reforma promisă până la capăt, România ar putea, în sfârșit, să aibă un model de administrare a plajelor bazat pe lege și transparență.
Dar până atunci, între două comunicate de presă și o demolare televizată, rămâne o întrebare incomodă:
Câți funcționari și-au petrecut verile la mare, plătiți de noi, pentru a nu vedea nimic?
Pe 28 iulie 2025, am scris cum zona de litoral dintre Mamaia Nord şi Năvodari își promoveză imaginea de “staţiune de lux” ca un văl pentru o realitate de evaziune fiscală, închirieri neînregistrate şi o economie paralelă bine închegată.- Articolul aici – Funky Travel
Am pus estimări conform cărora peste 70% din închirierile turistice din Mamaia Nord ar fi efectuate în afara sistemului, fără facturare sau cu documente fictive, ceea ce subminează atât veniturile statului, cât şi condiţia pieţei turistice transparente. Funky Travel
Am subliniat că dezvoltarea imobiliar-turistică din zonă a fost acompaniată de politici locale şi judeţene sub egida NU VEDEM NIMIC : autorizaţii ambigue, lipsa planurilor urbanistice detaliate (PUZ) şi verificări slab puse în aplicare. Astfel, operatorii au putut exploata potenţialul zonei fără să suporte costurile reale sau să respecte obligaţiile legale.
De asemenea, articolul atrage atenţia asupra discrepanţei între tarifarea oficială (sau publicată) şi realitatea din teren: spaţii închiriate sub preţul real de piaţă, facilităţi tarifate „lux” dar operate fără control fiscal şi transparenţă, iar bugetul local nu a beneficiat pe deplin de „boom-ul” turistic.
Mamaia Nord – Năvodari nu reprezintă doar un exemplu punctual de abuz, ci un micro-model al turismului românesc unde imaginea, PR-ul şi investiţiile „avantajoase” camuflează un sistem în care regulile de joc nu se aplică în mod egal. Implicit, statul şi autorităţile locale sunt deoparte vinovate prin pasivitate, lipsa aplicării legii şi tolerarea practicilor netransparente.
Reacție - Asociația Patronale a Operatorilor de plajă Mamaia Nord
Într-o declarație pentru presă, Lucian Marcu, Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de plajă Mamaia Nord
Dacă declarațiile doamnei ministru sunt reale, atunci ne întrebăm unde au fost Ministerul Mediului, ANAR și ABADL în ultimii zece ani, dacă nu au controlat ce se întâmplă în contractele pe care le-au încheiat. De zece ani, chiar noi, patronatele și federațiile din turism, atenționăm instituțiile statului că tocmai acest management defectuos al plajelor și absența PUZ-urilor pe plajele litoralului românesc determină consecințe multiple, printre care și existența unor construcții realizate fără autorizație, dar și lipsa verificării modului în care sunt respectate contractele încheiate. Declarația doamnei ministru, potrivit căreia PUZ-urile puteau fi realizate de către „oricine avea interes”, nu face decât să arate că nici Ministerul Mediului, nici ANAR și nici ABADL nu au avut, de fapt, interes în realizarea acestor PUZ-uri. Astfel, în urmă cu zece ani, când antreprenorii au licitat aceste suprafețe de plajă, au făcut-o pentru că li s-a promis că „anul următor” se va realiza PUZ-ul. Acest „anul următor” a fost amânat în fiecare an și abia acum, în ciuda insistențelor și cererilor noastre repetate, de an de an, Ministerul Mediului „află”? Să înțelegem că singura activitate a ABADL este aceea de a încasa bani din chirii, fără nicio responsabilitate în verificarea respectării sau nerespectării contractelor pe plajele pe care le administrează? Și mă întreb, ca simplu cetățean: a cui era răspunderea în acești zece ani?
