Aceasta este întrebarea din spatele unui val de politici urbane noi. Night Time Economy Report 2026, publicat de Nighttime Foundation (o inițiativă a VibeLab) și lansat în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, tratează pentru prima dată la scară globală intervalul orar 18:00–06:00 ca pe o componentă strategică distinctă a dezvoltării urbane, nu ca pe o simplă anexă a economiei diurne. Concluzia centrală a raportului este că economia de noapte, la nivel global, generează anual între 3.000 și 4.000 de miliarde de dolari, reprezintă circa 3-4% din PIB-ul mondial și susține unul din zece locuri de muncă la nivel planetar, cifre care explică de ce orașe precum Amsterdam, Paris, Madrid, Londra sau Montreal au început să trateze „noaptea urbană” drept infrastructură, nu divertisment marginal.
Raportul mai arată că peste jumătate dintre tinerii adulți chestionați la nivel global și-ar dori să iasă mai des din casă, dar sunt reținuți de lipsa siguranței și a transportului pe timp de noapte, un semnal pe care orice administrație locală, indiferent de mărimea orașului, ar trebui să îl ia în calcul.