Calin Ile a absolvit Facultatea de Turism a Universității de Studii Economice Bucureștiîn 1995. A absolvit școala pentru Manageri Internaționali de Hoteluri de la Universitatea Cornell și EHMI, dar a urmat cursuri de turism și la Școala Internațională Hotelieră Den Hauge. Din 2015, Călin Ile este președintele FHIR – Federația Română a Industriei Hoteliere.În 2020, a fost unul dintre fondatorii Alianței pentru Turism cunoscută și sub numele de APT, care încearcă să unească industria ospitalității din România. APT a elaborat, în timpul pandemiei de coronavirus, documentul “SOS Turismul Românesc”, care a conturat zece soluții pe termen scurt și cincizeci de soluții pe termen mediu și lung pentru industrie. Călin este și membru al consiliului de conducere al Confederației Patronale Concordia, una dintre cele mai importante organizații patronale pentru dialog social. V-am făcut această introducere pentru a înțelege că opinia lui Călin lle despre turismul românesc este una extrem de calificată.
România a ratat tot ce se putea rata în ultimii 30 de ani în materie de turism şi nu dă senzaţia că s-ar trezi nici acum
Turismul este o industrie a oamenilor, turismul este cu şi despre oameni şi de aceea cel mai important lucru pe care putem să îl facem pentru a corespunde noilor coordonate ale turismului este să găsim şi să pregătim oamenii potriviţi. Adică PROFESIONIŞTII turismului românesc.
Sunt convins că starea de nemulţumire în care ne aflăm cu acest sector economic este cauzată, în primul şi în primul rând, de oamenii care au gestionat turismul românesc de-a lungul anilor. Spun acest lucru cu fermitate şi responsabilitate, ştiind că şi eu sunt unul care face parte din acest sector de peste 25 de ani (chiar cu funcţii de decizie, fie că vorbim de sectorul privat sau de cel asociativ) şi pot fi considerat ca unul dintre cei care am contribuit la ratarea momentelor favorabile relansării sectorului nostru. Cum altfel ne putem explica că o ţară cu resursele turistice pe care le are România, o ţară cu tradiţie şi experienţă în turism (nu uitaţi că în anii 80 erau topuri de turism unde România intra în primele 10 ţări la nivel mondial), a ratat tot ce se putea rata în ultimii 30 de ani în materie de turism şi nu dă senzaţia că s-ar trezi nici acum.
Răspunsul meu este simplu – e vorba de lipsa profesioniştilor în domeniu sau şi mai bine spus de lipsa liderilor care să găsească calea de urmat de către tot sectorul. Poate este dură afirmaţia mea, poate unii dintre cei implicaţi se vor simţi lezaţi şi vor spune că ei au făcut maxim ce se putea face în condiţiile date, rezultatele însă spun altceva. Haideţi să reflectăm la deciziile luate de cei aflaţi la butoanele turismului românesc de-a lungul timpului, la efectele lor pozitive sau negative asupra turismului românesc şi poate îmi veţi da dreptate.
Cinci încercări de branduri de ţară cu o naivitate dezarmantă şi cu o abordare pe care nişte studenţi mai serioşi de la marketing ar demola-o fără prea mari probleme
Sunt câteva puncte de cotitură pe care nu am reuşit să le trecem cu bine şi dintre acestea cel mai important, datorită efectelor sale profund negative, a fost modul în care s-a făcut privatizarea turismului românesc. A fost punctul incipient al poziţionării turismului românesc pe o direcţie greşită şi doar dacă vă spun Herculane sau Litoral și cred că aţi înţeles cu toţii la ce mă refer. Alt punct de cotitură a fost modul în care am exclus în anii 90 colaborările cu profesioniştii internaţionali din turism pe ideea că nu ne vindem ţara. Bulgarii, spre exemplu, au făcut-o (mă refer la colaborarea cu tour operatorii nemţi, nu la vânzarea ţării). Altă decizie gravă prin consecinţele sale a fost distrugerea învăţământului din turism şi nepunerea a nimic în loc. Sau haosul urbanistic pe care nu am putut (sau nu am vrut) să îl gestionăm în interesul turismului, ci în interesul dezvoltatorilor imobiliari.
O altă piatră de hotar ar fi trebuit să reprezinte lansarea unui brand de ţară şi prezenţa României pe pieţele internaţionale printr-o promovare eficientă. Am compromis (cu greu remediabil) aproape orice demers de acest gen prin modul în care am acţionat în aceşti 33 de ani în care am făcut patru – cinci încercări de branduri de ţară cu o naivitate dezarmantă şi cu o abordare pe care nişte studenţi mai serioşi de la marketing ar demola-o fără prea mari probleme.
Şi din păcate continuăm cu ratarea acestor momente importante care pot schimba în bine soarta turismului românesc.
Un nou start pentru destinaţiile cu potenţial turistic din țară
Decizia de a descentraliza hotărârile din turism, dând mai multă putere local sau regional ar fi trebuit să însemne un nou start pentru destinaţiile cu potenţial turistic din țară. România analizează şi dezbate legea OMD-urilor de peste 15 ani, acum ea este urgentată de asumările din PNRR, dar ce să vezi ……o ratăm şi de această dată pentru că nu cădem de acord cum să facem aceste OMD-uri în aşa fel încât să câştige destinaţia şi odată cu ea şi toţi actorii din destinaţia respectivă. (n.a OMD = organizaţii de management al destinaţiei). Se spune că fiecare dintre noi suntem un rezultat al alegerilor noastre, în fiecare zi avem de ales între diverse opţiuni care ne vor influenţa viitorul apropiat sau îndepărtat. La fel şi aici, fiecare decizie luată în sectorul turism de-a lungul timpului, importantă sau nu, uşoară sau dificilă, a definit cursul pe care l-a luat acest domeniu şi a făcut să ajungem aici.
Iar deciziile au fost luate de OAMENI, şi vor fi luate şi în viitor tot de OAMENI, cel puţin asta cred eu, chiar dacă inteligența artificială tinde să se implice tot mai mult în viaţa noastră.
Unde și cum sunt profesioniștii în turism?
De aceea cred că tema esenţială este să găsim şi să pregătim PROFESIONIŞTII turismului românesc. Dar unde sunt ei, sau unde ar trebui să fie ei?
••Să începem cu AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE TURISM – indiferent cum îi vom spune, minister, agenţia sau autoritate;
••Continuăm cu legiuitorii acestei ţări – membrii Parlamentului şi a Comisiilor Economice din Parlament;
••Pe urmă mergem la AUTORITĂŢILE LOCALE DE TURISM – judeţe, regiuni, oraşe, staţiuni;
••La mediul privat reprezentat de ORGANIZAŢIILE ASOCIATIVE DIN TURISM;
••La mediul privat reprezentat de OPERATORII DIN TURISM – hoteluri, restaurante, agenţii de turism, centru de agrement;
••La INSTITUŢIILE PUBLICE cu impact în turism, de genul muzeelor, instituţii de cultură, caselor memoriale, transportatori etc.;
••La ŞCOLILE DE TURISM – indiferent că vorbim de licee, şcoli profesionale, universităţi sau companii private din domeniul educaţiei;
••Mass- Media din turism.
În toate aceste instituţii avem nevoie de specialişti, avem nevoie de profesionişti. Îi găsim oare?
Cât de profesionişti suntem noi, cei angajaţi în companiile private din turism?
Haideţi să analizăm nivelul redus al salarizării din domeniu, să admitem că educaţia forţei de muncă din turism lipseşte aproape cu desăvârşire, să vedem care sunt investiţiile pe care operatorii din turism, pe care statul, sau noi, ca persoane fizice, le facem pentru educaţie şi vom găsi un răspuns la cât de pregătiţi sau de profesionişti suntem. Am avut câteva şcoli bune de-a lungul timpului care au contat şi mă refer, pe de o parte, la THR ca şcoală în sine, dar şi la şcolile informale reprezentate de apariţia Hotelului Intercontinental în anii 70 sau venirea lanţurilor internaţionale în anii 1997-2002 (Sofitel, Hilton, Marriott etc.), care au crescut anumite generaţii de specialişti pe care îi găsim şi azi în multe companii din turism. Am mai avut și școala de pe vasele de croaziere, mulţi români învăţând acolo meserie şi revenind acasă mai pregătiţi şi mai responsabili.
Pe urmă însă, mult prea puţin, poate doar experienţa în străinătate să mai fi adus ceva în plus pentru unii dintre cei care lucrează azi la noi în turism. Gândiţi-vă că turismul este domeniul în care nu prea există conceptul de CEO, lumea de business nu recunoaşte poziţia de CEO în turism la nivelul la care o face pentru alte domenii, cum ar fi spre exemplu IT, bancar, retail, farma etc. Turismul înseamnă atitudine, zâmbet, cere implicare şi atenţie – nu le poţi face dacă nu eşti instruit, dacă nu ai pasiune şi dacă nu eşti suficient de bine plătit ca să merite efortul (ca o paranteză spun că, personal, găsesc extrem de oportună legalizarea bacşişului, ca o legătură directă între calitatea serviciilor oferite şi veniturile încasate sub forma acestei recompense pentru servicii de calitate).
Cei mai mulți angajaţi din instituțiile publice cu legătură în turism sunt prea puţin atenţi la reacţia sau gradul de satisfacţie al clientului lor
Despre instituţiile publice cu impact sau legătură în turism spun cât se poate de direct că marea majoritate a angajaţilor de aici sunt prea puţin atenţi la reacţia sau gradul de satisfacţie al clientului lor – fie că este vorba de un turist care intră în ţară prin orice punct vamal şi interacţionează cu ofiţerii de la paşapoarte, că este călător cu CFR, cu autobuzul sau cu vaporul, că este turist vizitator de muzeu, casă memorială sau că este un turist care consumă orice serviciu public din ţară. Efectiv nu le pasă de aceste lucruri, deşi îmi place să cred că sunt şi excepţii, însă aş spune că mult prea puţine ca să ajungem la o medie rezonabilă a prestaţiilor lor.
Şcolile de turism au oare parte de profesori specializaţi? Cu experienţă practică, cu dedicaţie pentru ceea ce predau, cu aplecare spre studiu, spre noutăţi, spre tendinţele generale la nivel mondial? Prea puţini, iar aceia merită apreciaţi şi scoşi în faţă, poate îi vor molipsi şi pe colegii lor astfel încât să îi facă să iasă din amorţeala cu care pregătesc noile generaţii din turism şi nu numai. Cred că fiecare școală ar trebui să fie mult mai atentă la produsul muncii sale, adică la absolvent, să vadă cum performează el după absolvire şi cât de mult l-a ajutat școala în a fi un angajat eficient.
Despre mass media din turism, cu toate că sunt un privilegiat al ei prin spaţiul şi atenţia pe care mi-o acordă, pot spune că sunt foarte, foarte puţini profesionişti care caută argumentaţii serioase, care văd esenţialul înainte de senzaţional, care construiesc şi care “miros” subiectele importante ale sectorului.
Pentru a încheia totuşi într-o notă pozitivă, cred că există speranţă să profesionalizam turismul românesc şi mai cred că nu e târziu să ne apucăm chiar şi azi în a susţine profesioniştii acestei frumoase meserii. Sper că piaţa va face ca meritocraţia să câştige, ca dedicaţia, ambiţia şi bucuria celor care activează cu drag în turismul românesc să fie recunoscute la o scară tot mai mare, asta urmând a se va vedea imediat în calitatea oferită de acest sector economic important.
Toate articolele scrise de Călin Ile le poți citi AICI.
Pingback: Ambițiile ar trebui să fie mari pentru Constanța-Mamaia