Experiente

18 turişti şi-au pierdut viaţa pe litoral de la începutul sezonului estival

Ce îi împinge să se sinucidă în valuri ?

„Aceşti turişti nu conştientizează pericolul. Cred că lor nu li se poate întâmpla nimic”, explică psihologul Elena Stambuli

De mai bine de o săptămână, sudul litoralului este sub un cod roşu de alertă din cauza curenţilor extrem de puternici. La toate foişoarele salvamarilor este arborat steagul care interzice scăldatul. Nu ai cum să nu-l observi! Este de un roşu aprins tocmai pentru a atrage atenţia. Şi totuşi, în fiecare seară se mai adaugă cel puţi un nume de turist pe lista neagră a celor care se cred nemuritori. Sunt 18 morţi până la această oră! Mă uit pe lista cu cei aduşi fără suflare la mal şi-mi dau seama că nu sunt doar tineri. Victimele au între 18 şi 60 de ani.

„Nu înteleg că noi nu suntem aici ca să le stricăm concediile şi vacanţele!”

Dacă stai de vorbă cu salvamarii de pe litoral aceştia îţi vor explica tipologia turistului care îşi riscă viaţa pentru o baie în mare. „Toţi se cred mari înotători. Îi aducem la mal, îi resuscităm astăzi şi măine îi găsim din nou în valuri. Nu dau doi bani pe ceea ce le spunem noi! Nu înteleg că noi nu suntem aici ca să le stricăm concediile şi vacanţele! Păi mie credeţi că îmi pare bine când văd familii distruse pentru o simplă baie în mare”. Sunt cuvintele lui Nicu, şeful salvamarilor din Costineşti, staţiune extrem de periculoasă atunci când în Marea Neagră se formează curenţii de larg. Sunt invizibili la suprafaţă, dar extrem de mortali. Curenţii de larg apar imediat după furtuni, iar în apropierea ţărmului actionează precum o turbina. Absorb către larg tot ceea ce este la suprafaţa apei. „Vine ca un fel de roată, te trage spre interior, spre larg, pe dedesubt”. Tot din cauza acestui fenomen, în apropierea ţărmului se formează în doar cateva minute gropi adânci de până la doi metri pe care nu le pot identifica nici salvamarii.

 

„Se cred invincibili! Este adrenalina care îi impinge spre moarte şi nu în ultimul rând este ignoranţa”

Am înteles motivaţia acestor turişti, dar am vrut să ştiu şi care este psihologia turistului care are mari şanse să fie plâns de familie. Psihologii spun că cei mai mulţi dintre turiştii care ignoră avertismentul salvamarilor au probleme în a accepta autorităţile şi legile. Apoi este vorba despre vechea zicală românescă „mie nu mi se poate întâmpla”. „Aceşti turişti nu conştientizează pericolul. Cred că lor nu li se poate întâmpla nimic”, explică psihologul Elena Stambuli.

 

Salvamarii nu au dreptul de a le interzice turiştilor accesul în mare

Cei care salvează vieţi pe litoralul românesc cer de ani buni instituirea unor amenzi pentru turiştii care ignoră avertismentele autorităţilor privind pericolul de îmbăiere. Asociaţia Salvamarilor de pe litoral chiar a colaborat la redactarea unor articole în ceea ce ar trebui să fie viitoarea lege a turismului. Sunt amenzi atât pentru turiştii de pe litoral, dar şi pentru cei de la munte care, la rândul lor, îşi riscă viaţa plecând pe trasee neechipaţi. Totul a rămas însă la stadiul de propunere. Proiectul de lege nu este nici măcar în dezbatere publică fiind probabil aruncat prin vreun sertar. Până când proiectul va deveni lege, iar o hotărâre de guvern va stabili şi valoarea sancţiunilor, lista neagră a înecaţilor de pe litoral va cuprinde sute de nume.

 

One Comment

  • Ioana

    Da pana la urma care e problema daca se duc pe fundul marii?? Daca sunt atat de idioti incat sa nu inteleaga riscul si sunt specimene care o mai si patesc o data si vor sa repete experienta…selectie naturala frate. E vorba aia ca nu e bine sa intervii in natura cand ceea ce e slab piere. Pai atunci..sa lase natura sa-si urmeze cursul. Ca sigur astia care fac asa ceva, nici in viata de zi cu zi nu sunt utili nimanui. Probabil ca sunt genul care lasa gunoaiele pe munte ca vorba aia, doar e in administratia cuiva, lasa sa stranga aia, ca doar n-o sa-si murdareasca el portbagajul.. probabil ca sunt tipul de vecin care se trezeste sa bage clasica bormasina duminica dimineata ca ” da ce domle, la mine in casa fac ce vreau”…samd samd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *