100 de copii din medii defavorizate vor beneficia de vacanțe gratuite pe litoral

Sursa foto: Hotel Delta

Acțiunea face parte din cadrul programul “Mare pentru cei mici”, lansat de hotelieri

100 de copii de la Aşezământul social ”Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, centru realizat din fondurile Mănăstirii Bogdana din același oraș, se vor bucura de vacanțe gratuite pe litoralul românesc, acțiunea făcând parte din programul “Mare pentru cei mici” inițiat și derulat de peste 50 de hoteluri din stațiunile românești de la Marea Neagră. Însoțiți de supraveghetori, copiii, care provin din familii dezorganizate sau au fost abandonați de părinți, vor merge în vacanță la mare în trei serii, primele două grupuri urmând să se cazeze joi, 2 iulie. Ei vor fi găzduiți de hotelurile Delta (Jupiter), Opal (Cap Aurora) și Capitol (Jupiter) și vor beneficia de pachete complete de servicii, respectiv cazare, toate mesele și acces la plajă. Până la Constanța, copiii se vor deplasa cu trenul, iar din gară vor fi preluați de autovehicule ale companiei Simpa Trans, care se alătură astfel campaniei.

Acțiunea face parte din programul “Mare pentru cei mici”, lansat de hotelierii din stațiunile autohtone de la Marea Neagră, prin care copiii cu vârsta până în 14 ani pot beneficia de cazare și mese gratuite la mare. Programul se derulează până pe data de 12 iulie. Zeci de hoteluri și două parcuri de distracții (Parcul de aventuri “Paradis Land” din Neptun și Parcul acvatic “Galaxy WaterPark” din Jupiter) s-au înscris în campanie, iar facilitățile gratuite pentru copii diferă de la o unitate la alta. “E clar că trăim într-o lume care are nevoie de multe îmbunătățiri, un proces continuu la care poate contribui fiecare dintre noi. Prin inițiativa noastră, a celor câtorva hotelieri de pe litoral care au susținut demersul, dorim să transmitem un mesaj către toți cei care au posibilitatea: să nu uităm să îi sprijinim pe copiii care au nevoie de ajutor. Sperăm ca acești micuți să petreacă o vacanță frumoasă, iar peste ani să vină la noi, la mare, cu propriii copii”, afirmă Ciprian Constantinescu, proprietar al Hotelului Delta din stațiunea Jupiter.

Înfiinţat în toamna anului 2011, Aşezământul “Sfântul Ierarh Leontie” găzduieşte, în prezent, 122 de copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 3 şi 24 de ani (şase studenţi) din județul Suceava. Aşezământul însumează un număr de 11 case de tip familial, alte 66 de locuri pentru studenţi şi tineri, sală de mese, ateliere educaţionale şi teren de sport; investiţiile sunt realizate din fondurile Mănăstirii Bogdana Rădăuţi, cu un aport de 15% de la Consiliul Judeţean Suceava. În cadrul centrului, copiii – care sunt lipsiți de orice mijloace de existență, provin din familii dezorganizate sau sunt abandonați de părinți – se bucură de grija măicuțelor, beneficiază de activități educaționale, ateliere, tabere. Totodată, sunt învățați să se auto-gospodărească astfel încât să fie pregătiți pentru viața de adult și urmează cursuri extrașcolare care să-i ajute să se reintegreze socio-profesional.