Povestea tinerei care a făcut Fundata cunoscută în întreaga lume, prin Lada ei de Zestre

Rămasă singură, în vârful muntelui, cu inima distrusă, Severina trebuia să ia o decizie: să vândă tot și să se întoarcă la oraș sau să reclădească pensiunile făcute cu bani puțini și să-și urmeze visul. A ales ultima variantă și a mers pe mâna destinului.

Severina e un om de poveste, cu o poveste pe măsură. Am să vi-o spun de la început, așa cum și-a construit-o ea. Pas cu pas, presărată cu multe piedici, dar și cu multă ambiție de-a reuși.

Născută și crescută în Constanța, fără să aibă habar cât de greu îi va fi, a dat malul mării și confortul orașului pe liniștea din vârful munților. Avea 23 de ani și-un vis pe care mulți dintre noi nici n-am îndrăzni să-l gândim: să construiască, de la zero, cu mâinile ei și-ale iubitului de atunci, mai multe căsuțe pe care să le vândă.

Fundata, locul unde tălpile i-au prins rădăcini

În primăvara lui 2006, cei doi au ajuns în Fundățica, ce ține de Fundata, satul aflat la cea mai mare altitudine din țară, rupt de civilizație și neștiut de nimeni.

Fermecată pe loc de satul răsfirat pe culmile munților, Severina a simțit că tălpile ei aici vor prinde rădăcini. Și, sincer, o înțeleg de ce. Pentru viața care te îmbie la calm, pentru cărările care urcă șerpuind printre casele bătrâne, pentru tabloul pictat atât de frumos de natură, pentru culmile întinse până la cer, de pe care poți să-mbrățișezi norii, pentru verdele crud al primăverii, pentru ruginiul toamnei, pentru albul imaculat și pufos al iernii. Dar, pe cât de idilic părea totul în jur, pe-atât de dur le-a fost începutul. Nimeni din familie ori apropiați nu i-a susținut. Cei doi au stat în gazdă, cu toaletă-n fundul curții și cu baie la lighean. Cu banii pe care-i aveau strânși, dar și folosindu-se de tot ce învățase iubitul ei, cât timp lucrase în construcții, au cumpărat un teren și s-au apucat de construit. Fără vreun ajutor, au muncit până li s-au umplut palmele de sânge, de la piatra cărată pentru fundație. Au turnat betoane, au făcut acoperișul, au văruit pereții. Au muncit câte 16 ore pe zi, 7 zile din 7, mai toate încheiate în nopți pline de lacrimi și de teama că visul lor va muri.

După 4 luni de muncă titanică, au reușit să scoată la lumină prima lor pensiune, Cabana Măruica. Au vândut-o, au cumpărat-o înapoi și au dat-o la închiriat, pentru turiști.

Au ridicat apoi Cabana Moșneagului, la care eu și cu Tudor am revenit cu drag de fiecare dată, din 2014, când am ajuns pentru prima oară.

Împreună, cei doi au ridicat de la zero patru cabane. Însă greutățile întâmpinate, iernile aspre din Fundățica și treaba care niciodată nu se termina, din cauza reparațiilor continue, au dus la ruptura dintre cei doi.

Rămasă singură, în vârful muntelui, cu inima distrusă, Severina trebuia să ia o decizie: să vândă tot și să se întoarcă la oraș sau să reclădească pensiunile făcute cu bani puțini și să-și urmeze visul. A ales ultima variantă și a mers pe mâna destinului.

Când puterea oamenilor vindecă rănile

De această dată, a avut alături comunitatea din satul care-i devenise casă. Cu ajutorul oamenilor de aici, a reconstuit totul, a zugrăvit din nou, a recondiționat mobila și a pictat-o manual. Încet, încet, rezultatele au început să se vadă, Fundățica ajungând pe harta turistică a țării.

Dar Severina a simțit că nu e suficient tot ce a realizat, deși ajunsese la incredibilul număr de 9 pensiuni, ridicate nu doar în Fundata, ci și în Bran și lângă Constanta. A simțit că trebuie să facă mai mult pentru ca locul, care i-a dat aripi, să fie cunoscut nu doar în România, ci în întreaga lume. Așa s-a născut Lada de Zestre, Atelier de Broderie la Fundata. Fără să fi avut de la cine să învețe, și-a luat un utilaj și s-a apucat singură de brodat motive tradiționale și mesaje inspiraționale. De fapt, afacerea este făcută în semn de recunoștință pentru oamenii de aici, cei care i-au oferit o mână de ajutor și un umăr pe care să plângă în cea mai grea perioadă din viața ei.

A făcut lenjerii, perne, fețe de masă și perdele. Cu ele și-a-mbrăcat, mai întâi, ferestrele și paturile pensiunilor sale. Apoi, a urmat firescul. Impresionați de ele, turiștii au început să le cumpere. Acum, Severina se poate lăuda cu comenzi din aproape toată lumea: proprietari de pensiuni, hoteluri ori restaurante din Europa, America, dar și din Australia poartă cu mândrie însemnele românești, alături de cei din zona Bran Moeciu, Maramureș ori Bucovina.

Severina este o învingătoare, iar rețeta succesului a fost perseverența. A știut ce vrea, încă de când a lăsat orașul și munca-n corporație, pentru traiul la înălțime. A crezut în ea, a luptat și-a reușit. Iar din câte o știu, nu se va opri aici!

Poveștile Cătălinei aka Mama Verde pot fi citite AICI.