• Camere Live link="camereLive"
  • Claptone și Klingande, DJ-ii internaționali de top cu care se încheie luna august la Neversea Beach

    0 Shares

    Imaginează-ți ultimul weekend ca pe un festival! Nu e doar imaginație, e ceea ce se va întâmpla la acest final de săptămână pe plaja Neversea. Pe tot parcursul verii organizatorii celui mai mare eveniment pe o plajă din Europa au transformat fiecare weekend într-o experiență de festival, cu o serie de petreceri ca în vremurile bune.

    Pe 27 și 28 august, sezonul petrecerilor pe Neversea Beach se încheie cu o serie legendară pe scena care recreează mainstage-ul de festival și un concept de party care deschide o lume nouă: Fantasia!  

    Seara de vineri, 27 august, vine cu vibe-ul perfect! Tipul care a făcut din rasărit un moment memorabil la festivalul Neversea ajunge la malul Mării Negre. The Man, The Myth, The Mask, sunt atributele din spatele personajului legendar Claptone, maestrul influențelor house și tech house.

    Versiunea sa re-work pentru ,,Liquid Spirit” (Gregory Porter) a intrat în lista celor mai bine văndute piese pe platforma Beatport, iar ,,Cream”, ,,Good To You” și ,,No Eyes” (feat. JAW) sunt considerate cele mai mari producții deep house din istorie. Claptone are în discografie și două albume cu vânzări record, ,,Charmer” (2015) și ,,Fantast“ (2018), în care sunt incluse super hit-urile  ,,Heartbeat” și ,,Under The Moon”, piese la care a lucrat cu solistul  Nathan Nicholson, dar și ,,The Music Got Me” și ,,In The Night”, unde pe linia de voce l-a cooptat pe Ben Duffy. Nu a fost o surpriză pentru nimeni că vreme de 4 ani la rând, Claptone a fost votat ,,highest house DJ” în DJ Mag Top 100.

    Alex Parker este DJ-ul care a stabilit un record. Pentru prima dată în lume, muzica electronică s-a auzit din vârful unei turbine eoliene. Alex Parker a mixat de la înălțimea de 100 de metri, pe o turbină din cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa. Vineri, pe 27 august, Alex Parker vine să facă senzație pe Neversea Beach. Line up-ul serii e completat de producatorul si DJ-ul de origine franceză Akos.

    Neversea Beach

    Sâmbătă, 28 august, seria de petreceri Fantasia continuă cu un live memorabil! Producătorul care a adus saxofonul în genul tropical house, Klingande, ajunge pe plaja Neversea. De la momentul în care a ajuns în chart-urile dance cu uriașul success Jubel, francezul a evoluat constant, în ultimii ani a reușit să treacă de la statutul de support act la cel de headliner, ajungând pe mainstage-ul celor mai mari festivaluri din lume.

    Sâmbătă e o zi ca un festival! Producătorul Imnului Oficial al festivalului Neversea 2018, Manuel Riva, completează line up-ul Fantasia pe Neversea Beach. E un artist unic pentru că în fiecare DJ set vine cu producțiile proprii și cele mai noi piese dance.

    Funkytravel.ro
    Funkytravel.ro

    Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit.