• Camere Live link="camereLive"
  • Natura poate șterge amintirile groaznice și îți demonstrează că există un nou început

    0 Shares

    Oricât de puternici ați crede că sunt jurnaliștii care relatează de la fața locului, atunci când se petrece o tragedie,  vă spun că, după consumarea adrenalinei, sunt năpădiți de emoție și furie. Ultima stare nu are ce căuta în știrile transmise pentru că regula de aur este să nu devii părtinitor, ci doar să relatezi informația cât mai aproape de adevăr. Cum vineri, 1 octombrie 2021, va rămâne o zi neagră în istoria orașului Constanța, am decis să fug pur și simplu de imaginile de groază și să caut altele care să poată șterge NEGRUL.

    Apusul din Deltă este mai spectaculos decât cel din Hawaii

    Este mesajul pe care l-am primit de la o prietenă atunci când am publicat,  pe contul de Instagram, apusul suprins la Mila 23. Nu știu dacă are dreptate, dar culorile spectaculoase mi-au dat puterea să mă așez în fața tabletei pentru a scrie și pe blogul de călătorii.

    Apus la Mila 23

    Am susținut în mai multe articole că Delta nu este o destinație de o singură zi sau de un simplu weekend. Acum însă îmi dau seama că dacă ai nevoie de o escapadă în natură, poate fi cea mai bună destinație. Vă reamintesc că boxele de dimensiuni mari și gratarele nu au ce căuta chiar și într-o astfel de ieșire! Delta te ajută cu liniștea ei naturală, iar dacă nici între marea de ape nu găsești preparate culinare atunci mai bine te duci și îți petreci sfărșitul de săptămână la coadă la  mici.

    Poate considerați că este mult mai ușor să petreci 36 de ore în zona continentală a Deltei Dunării ( Murighiol, Mahmudia, Dunăvăț), dar eu vă recomand să încercați beneficiile efectului Blue Mind. Specialiștii susțin că cei care locuiesc în apropierea zonelor cu apă sunt mai fericiți, mai sănătoși, calmi și mai creativi. Eu am ales o călătorie de o oră cu șalupa spre Mila 23 cu transportul public. Biletul este 60 de lei pentru turiști și 40 de lei pentru localnici.

    funkytravel.ro

    Și dacă la toată această experiență mai adaugi și câteva ore de pescuit, prinde și eliberează, îți pot spune că te încarci cu energia necesară unei noi săptămâni.

    funkytravel.ro

    Să ajungem și la lucruri serioase! Transportul dus-întors a costat 120 de lei de persoană, Tulcea – Mila 23 – Tulcea, cazarea cu toate mesele incluse 330 de lei. Pensiunea care ne-a adăpostit este la doar două case distanță de Muzeul Ivan Patzaichin din Mila 23. Din păcate, pentru moment nu se poate vizita.

    Muzeul Ivan Patzaichin

    Teodor Frolu, cel care conduce acum Rowmania, asociația lui Ivan Patzaichin, mi-a transmis următoarele –  “Muzeul” recuperat cu ce a mai rămas din el după ce a fost aruncat în drum de câțiva “oameni de bine” iubitori de valorile satului. La anul pe vremea asta Ivan și Mila 23 vor avea cu ce să se mândrească. Satul Campionilor l-au facut ei , noi trebuie doar să respectăm și să prețuim ce ne-a lăsat moștenire această generație în frunte cu Ivan. Este un angajament pe care ni l-am luat cu mulți ani înainte, împreună cu el!

    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit