• Camere Live link="camereLive"
  • Seawolves Bike Fest 14, festivalul dezlănțuit al “fioroșilor” cuminți. Plusuri și minusuri

    Seawolves
    0 Shares

    Am fost la Seawolves Bike Fest 14 și mi-a plăcut. Și așa s-ar putea termina acest articol. Dar voi continua și voi spune plusurile și minusurile acestui festival. În primul rând, festivalul motocicliștilor este de fapt o mare ocazie de a socializa cu oameni din diverse categorii sociale, dar care au aceeași pasiune : motociclismul și muzica bună. Voi face o mică recenzie cu speranța că la anul îți vei cumpăra vacanța prin early booking și vii la mare în iunie când va fi probabil Seawolves Bike Fest 15.

    Muzică bună, multă bere, mici, dar fără POS funcțional

    Chiar dacă mergi pe două roți doar pe trotinetă electrică, așa cum este cazul meu, nu te speria! “Temuții” motocicliști te primesc cu brațele deschise. Până la urmă, festivalul este un mod de a descoperi viața celor care au ales adrenalina pe două roți.

    Seawolves Bike Fest

    Și dacă îți place “uniforma” motocicliștilor ( a se citi: tricoul negru, geaca și pantalonii din piele) ai ocazia să o cumperi de la intrarea în festival. Producători români te vor îmbrăca din cap până-n picioare chiar dacă nu ai habar să te dai pe două roți. O să trec acest aspect la capitolul PLUSURI pentru că Seawolves încurajează producătorii români. Apoi ajungi pe scena festivalului- adică nisipul bătătorit din Mamaia Nord, zona Phoenicia. Eu am fost în a doua seară de festival pentru că am vrut să-i văd pe cei de la Bucovina,  Trooper și Zdob & Zdub.

    Zdop & Zdub
    Zdop & Zdub

    Lumea pestrită, amestecată, unii băuți, alți cu apa plată-n mână, dar toți cu poftă de distracție și fără nervi. Eu chiar am avut ocazia să mă întâlnesc cu un român care are și harta secretă a tunelurilor dacice din Moldova.

    Și acum să ajungem la un aspect important la orice festival: mâncarea și băutura. Dacă te duci întins să bei, n-ar fi rău să-ți faci așternutul acasă ( adică mănâncă înainte să pleci) Câteva cabine răsfirate pe plajă au fost transformate în casierii. Și deși toate aveau POS, suprinzător aseară NET-ul era plecat pe Valea Prahovei, iar dacă nu aveai cash rămâneai cu mirosul micilor și cu privitul la berea rece din paharele celorlalți. Așa că am achitat cash, am și primit bon! Și acum o să parafrazez o glumă care circulă pe internet despre Mamaia. “În Mamaia e mai ieftin să comanzi o ciorbă prin Glovo din Bulgaria”  Am luat tichete pentru trei mici ( 15 lei porția) și două beri la sticlă (24 de lei) Prețuri ca la Fratelli, la fel ca și artificiile de la miezul nopții. Vorba lui Hrubaru…”s-a furat mireasa”

    Seawolves
    Seawolves Bike Fest 14

    În cazul în care vrei să vii cu copilul la Seawolves Bike Fest îți recomand să folosești căști de protecție pentru urechi, iar ora de somn pentru minori să fie înainte de miezul nopții pentru că atunci apar “nepoatele” lui Cristian Hrubaru și s-ar putea să primești întrebări de la cei mici la care încă nu vei putea răspunde.  Adevărul că am văzut și ceva soți care nu știau să spună de ce se tot apropiau de scenă! Poza pentru această bucată de articol rămâne la mine-n telefon!

    În loc de final, vă spun că bocancii mei plini de nisip au dansat până dimineață într-un cort, iar “temuții” motocicliști au cantat alături de noi “Lasă-mă Papa la mare”.

    Avatar
    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit