Unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, Iri Travel, anunță o creștere cu 35% a cererilor pentru destinații interne inedite față de primele șapte luni ale anului trecut. Luând în calcul solicitările primite, turoperatorul a alcătuit un top 10 al destinațiilor inedite din România, locuri cu o poveste unică și captivantă.
În topul clasamentului este ”Cuibul de Lemn” din Râșnov, o oază a relaxării în mijlocul naturii. Este urmată de ”La Roata” din Gura Humorului, județul Suceava, unde tradiția întâlnește ospitalitatea modernă și ”Complex EGRETA Hidroturism” din Murighiol, județul Tulcea (Delta Dunării), un paradis pentru iubitorii de natură și pescuit.
Următoarele locații care prezintă un interes din ce în ce mai mare din partea turiștilor sunt Conacul Archia din Deva, GREEN VILLAGE din Sfântu Gheorghe – Tulcea (Delta Dunării), PANORAMIC din Colibița (județul Bistrița Năsăud), Hanul Patrisiei de pe Transfăgărășan, NENA Art Resort By Sharaiman din județul Tulcea (Dunavățu de Jos, Delta Dunării), Ursa Mică Glamping Resort din Șirnea (Fundata, județul Brașov) șiCherhana Resort din Crișan – județul Tulcea (Delta Dunării).
Un loc remarcabil este ”Ursa Mica Glamping Resort”, situat în pitoreasca localitate Șirnea, între Munții Bucegi și Piatra Craiului. Aici, conceptul inovator de glamping se îmbină perfect cu confortul și rafinamentul, într-o armonie perfectă între tradiție și modernitate.
Conceptul de ”glamping”, din ce în ce mai popular și în România, reprezintă o combinație între cuvintele ”glamour” (răsfăț) și ”camping” și este o formă inovatoare de cazare care aduce confortul și luxul în mijlocul naturii, păstrând totodată experiența autentică a campingului. În esență, glampingul își propune să ofere o experiență de camping mai sofisticată și rafinată. Prin glamping, turiștii pot bucura de frumusețea și liniștea naturii, fără a renunța la confortul și facilitățile moderne. Acest concept a câștigat popularitate în ultimii ani, deoarece oferă o alternativă atractivă pentru cei care doresc să se conecteze cu natura, dar nu sunt dispuși să renunțe la anumite facilități și confort. În loc de corturi tradiționale sau rulote, glampingul oferă opțiuni de cazare inovatoare, cum ar fi cabane luxoase, corturi spațioase, căsuțe din lemn sau chiar igluuri elegante. Aceste structuri sunt proiectate pentru a oferi confort și intimitate.
Urmărește Funky Travel
Blog - www.funkytravel.ro Facebook - www.facebook.com/funkytravelro Instagram - www.instagram.com/adi.gorpin