Şezlonguri legate cu lanţuri, ciorbe pregătite în camera unui hotel de trei stele, pepeni tăiaţi în pungă şi mâncaţi ca pe maidan, spărgatori de seminţe şi înjurături ca pe stadion
Mi-a ajuns! De atâţia ani văd oameni care investesc în afaceri pe litoral şi care încearcă să schimbe în bine ceea ce ani de zile am arătat cu degetul că nu funcţionează la noi, la mare. Am discutat ore în şir cu ei, poate că uneori i-am pus la zid şi nu i-am crezut atunci când povesteau că le este din ce în ce mai greu să păstreze hotelurile, beach barurile şi restaurantele la un nivel cel puţin acceptabil. Mi-am spus că poate nu mai vor să investească şi că trebuie să-şi asume unele cheltuieli, dar acum încep să le dau dreptate. Zone întregi ale litoralului sunt “ocupate” de oameni lipsiţi de orice educaţie, bun simţ sau jenă.
“Am legat şezlongurile cu lanturi pentru că le furau”
Nu o spun eu! O spune managerul unui hotel de trei stele din Mamaia disperat ca nu ştie cum să mai facă faţă avalanşei de grozăvii făcute de turişti. Hotelul este unul care funcţionează în regim all inclusive sau demipensiune, iar o cameră costă de la 300 de lei/noapte. Nu este ieftin, iar nota lor pe booking este aproape 9. Fiecare turist are rezervat un sezlong pe plaja din faţa hotelului, la fel cum are şi pe marginea piscinei. Şi totuşi, în fiecare zi, vei auzi scandaluri pe plajă între turiştii acestui hotel. Vă vine să credeţi că-şi fură şezlongurile unii altora pentru a-şi invita prietenii cazaţi la alte hoteluri ca să facă plajă gratis pe sezlong. Managerul plajei a încercat în fel şi chip să le explice turiştilor condiţiile în care se poate închiria un sezlong pentru prieteni, dar s-a ajuns până la situaţia extremă încât paturile de plajă sunt legate cu lanţuri de umbrele pentru a nu mai dispărea. INCREDIBIL!
Povestea cu ciorba din camera altui hotel de trei stele o găsiţi aici
“Estar la plajă tocmai ce cortamos un melón”
“Suntem la plajă, tocmai ce am tăiat un pepene” se aude într-o română amestecată cu spaniolă la doar câteva sezlonguri distanţă de mine. Mă uit la cei doi, cred că au în jur de 50 de ani şi nu-mi vine a crede că scot dintr-o sacoşă o jumătate de pepene pe care îl taie pe măsuţa dintre sezlonguri. În surdină se aude o melodie din Ibiza. Cei doi soţi au venit pregătiţi de acasă cu cuţitul pentru a felia harbuzul hemos ce le curgea pe corp. O fi vreo soluţie de a scăpa de arsurile solare! De unde atâta lipsă de educaţie! A urmat sportul naţional de scuipat seminţele de pepene în nisip, urmat de lăsarea plasei pline cu resturi acolo pe masă la doar… 30 de grade Celsius.
Potrivit hotelierilor, incidentele descrise mai sus sunt din ce în ce mai dese, iar soluţii reale pentru a scăpa de turiştii lipsiţi de bun simţ nu prea s-au găsit.
Vă las aici o fotografie primită aseară de la managerul unui hotel de patru stele din Mamaia. “Uite ce am găsit în apartamentul care se închiriază pe noapte cu 150 de euro”
Câteva minute mai tarziu, primesc o fotografie de la managerul unui restaurant situat în Mamaia, la cinci metri de plajă.
Vorbesc cu proprietarul restaurantului şi îl întreb dacă nu cumva vrea să se îmbogătească din administrarea unei singure toalete. Vă las mesajul lui care este elocvent:
” Frateee spală copiii in chiuvete! Şi acel … interzis accesul fară încălţăminte…Ei se descalţă la intrare.(punct) Apoi continui ideea cu faptul că atât le merge mintea. Şi vin la bar revoltaţi că dacăa le fură adidaşii… cine le dă banii pe ei!!?!”
La banii care sunt ceruti pe ele oamenii credeau ca le`au cumparat :-O !
MANAGERII DE HOTEL AU SOLUTII SIMPLE LA ACESTE .ANIFESTARI LA PRIMIREA CHEILOR,TREBUIE SA DEPUNA O GARANTIE SI SA SEMNEZE UN PROCES VERBAL CARE SA CONSEMNEZE INVENTARUL SI STAREA CAMEREI,ASTFEL NU VOR MAI PLECA PE FURIS SI VOR FI ATENTI,FIIND VORBA DE BANII LOR.
Turistul roman este un mitocan needucat dar cu aere. Ii vad pe plaja cum vin cu geanta Moschino apoi isi taie unghiile cu unghiera. Genul acesta de oameni nu vor intelege ca in hotel nu aduci saorma de afara,ca nu faci ciorba si plaja nu e a lui tac-su. Probabil ca inteleg de injuratura si umilit public…La mine e simplu: vin la noi pe litoral si plaja o fac la bulgari. Am descoperit( cu tristete )un popor vecin cu bun simt si care nu se c__ă in tara lor. Melteanul roman se vede de la distanta oriunde pe lumea asta. E nesimtit, tupeist, galagios si isi poarta cu mandrie prostia.
Siguranța alimentară pe litoralul romanesc este daca nu inexistenta cel mult derizorie.Spun asta in calitate de părinte care am riscat să mă duc cu copii sub 5 ani pe iubitul nostru litoral și să ajung de vreo cinci ori cu ei la urgenta pentru perfuzii și apoi acasă pentru că spitalul din Constanța de boli infecțioase este ( sau cel puțin era acum 10 ani) un adevărat lagăr.Asa zisul regim all-inclusiv permite ,,reciclarea” mâncării neconsumate de la mesele anterioare daca nu și din ziua anterioară.Pentru copii o astfel de mâncare e o adevărată bomba biologică.In schimbul unei mici șpăgi bucătăresele făceau cate un pilaf alb cu morcovi sau o supă de legume, tot cu orez pentru copii.Asta in unele locuri.In altele unica soluție era să îi faci o supă pe reșou, in hotel de 3 stele plus care servea la bufet pulpe care duhneau a cloramina!Asa că îi înțeleg pe cei care încearcă să își protejeze odraslele și care de nevoie fac o ciorba…In legătură cu mâncatul pepenelui pe plaja, ce sa înțeleg, că după ce dai 100 de lei pe doua șezlonguri trebuie sa cumperi și o salata de fructe cu 30 de lei, tot de la tâlharul de hotelier?De ce tâlhar? Pai hai sa va povestesc: In Grecia, in Paralia, la 3 stele , pe plaja, menajul era făcut de o româncă.Interna si platita cu 800 de euro.Din mai in octombrie.Preturile la cazarea cu demipensiune (unde niciun copil nu mi s-au îmbolnăvit) erau comparabile cu cele din Romania , să zicem in Eforie sau Venus.Hotelul era al grecului , construit de el sau cumpărat, nu știu.Nu luat la privatizarea pe un euro și renovat într-un târziu din banii jumuliți de la turistul român.Ei, ăla își permitea să plătească o menajera cu atât în timp ce la noi sunt remunerați sezonierii cu minimul pe economie, in cel mai fericit caz.Ai noștri țipă că nu au facilități iar la finele lui iunie tot litoralul romanesc abia se pregătea de primirea turiștilor iar statiunile erau aproape goale, pentru că -spuneau localnicii – nu începuse sezonul!O zi mai târziu, in Bulgaria, de la Balcic la Duni , statiunile erau pline de turiști.Ce. spuneau localnicii? Că nici la ei nu începuse sezonul, însă totul era verde, aranjat și gata să își primească oaspeții.In mare majoritate slavi : ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi și slovaci.Plus ceva bulgari și români.Sa învețe ,,investitorii” noștri să facă turism onest și pe urmă să plătească articole publicitare cu ,,cât de nesimțiți sunt turiștii români”.Ii au pe cei care îi merita.
Greu cu moderatu’!
O singura precizare as avea de facut legat de fotografia cu plita din apartamentul inchiriat cu 150 euro / zi in Mamaia: observ in poza si alte elemente de la care deduc ca e vorba de o familie cu copil mic (pampers, servetele.umede, termis, lapte praf, lant suzeta). Sunt mama de copil in varsta de 1an si jumatate si in fiecare seara trebuie sa incalzesc apa pt a pregăti laptele praf. De asemenea, daca bucătăria apartamentului nu era utilata, e posibil ca mama sa aiba nevoie sa pregătească gustari sau mese copilului in cazul in care nu vrea sa i dea doar de la restaurant.
Am vrut sa.precizez asta pt a nu interpreta gresit si a generaliza. Aceasta exceptie nu scuza poza cu ciorba din hotel sau celelalte exemple care nu lasa urma de interpretari.
Exact despre camera/garsoniera/apartamentul inchiriat cu 150 de euro pe noapte – si eu sunt parintele unui copilas de 2 ani si 5 luni. Ceea ce se vede acolo este fix ceea ce se pregateste unui copil mic. Asta daca reusim sa trecem peste faptul ca “managerul” a intrat in camera respectiva, in lipsa turistilor, a facut o poza si a ea a si ajuns in spatiul public… Se vede ca nu bunul simt il ghideaza pe domn, si nici buna credinta – altfel si-ar fi dat seama despre ce e vorba – dar poate macar un GDPR daca nu vreo lege mai penala. Sunt curios daca in contractul de inchiriere semnat (daca exista) e pusa vreo clauza de confidentialitate sau ceva de genul asta, care sa il impiedice sa intre peste oameni.
Daca vorbim de facut ciorba, acolo e cu totul altceva, dar daca pui in acea camera imaginea a unuia sau doi – trei copii (uitati-va bine, se vad masinute si niste sandalute de copil), incepe sa capete un sens daca te uiti la mancarea execrabila servita in unitatile de alimentatie publica de pe litoral, 90% dintre ele total nesigure pentru alimentatia unui copil… Cu totul altfel vezi lucrurile cand esti parinte si ajungi cu “al mic” la 3 noaptea la urgente, pe perfuzii din cauza mancarii. Si acolo se mai gaseste unul/una sa te apostrofeze ca de ce nu ai grija ce ii dai sa manance copilului…
Tarifele din Romania sunt cel putin la fel ca cele din afara, am fost in mai multe locuri, de multe ori mai mari, dar cu toate astea serviciile nu sunt la fel. Ba mai mult, aia au si salariile angajatilor mai mari decat la noi. In vreme ce prin alte tari la micul dejun iti pui ce vrei si cat ai pofta/foame in farfurie, la noi te vaneaza “seful” sa nu pui mai mult de 2 felii de salam. Cum asa? Explicatii sunt, dar nu si le asuma nimeni, si bineinteles ca e mai usor sa dai vina pe “nesimtitul de turist roman”, el este o “entitate” care nu se poate apara, pentru ca e format din mai multi indivizi care se suspecteaza unul pe altul.
Haideti sa o luam altfel: de ce in alte tari sunt exact atatea locuri in unitati de cazare astfel incat oamenii sa nu stea ca sarmalele in oala??? S-a uitat cineva ca pe plaja aia din Jupiter au aparut de curand un hotel iar un altul este in constructie, cu capacitate foarte mare de cazare? A facut cineva un calcul UNDE vor incapea oamenii aia inainte sa dea autorizatii????