Titlul pleacă de la comentariul lăsat de un prieten pe facebook atunci când am postat prima poză din clădirea despre care urmează să citiți. Litoralul și Constanța nu sunt doar destinații de vară, iar investitorii care au riscat să ridice sau să refacă imobile pe care apoi să le transforme în spații de cazare uimitoare cred că au numai de câștigat. Rândurile de mai jos sunt despre o casă construită în 1920, confiscată de comuniști și apoi transformată într-un boutique hotel cu apartamente de lux.

O investiție de 500 de mii de euro într-o ruină care aștepta să renască
Clădirea cu două etaje situată pe strada Ștefan cel Mare nr 107A atrăgea turiștii doar pentru a suprinde fotografii cu tencuiala căzută sau cu rufele întinse pe sârmele de la balconul ultimului etaj. Fosta intrare în imobil era blocată cu bucăți de MDF.

Nu știu câți dintre noi am fi investit într-o astfel de clădire chiar dacă am fi avut suma necesară pentru reparații, mai ales că imobilul nu este cu vedere la mare, dar are avantajul amplasării chiar în centrul municipiului Constanța. Și totuși, cineva a decis să-i convingă pe cei cinci moștenitori ai clădirii să o vândă. În 2018 au început renovările care au costat 500 de mii de euro.

Lux individualizat proiectat și realizat de designeri italieni, dar cu mobilă construită în România
12 luni a durat consolidarea și amenajarea noii clădiri care, acum, poartă numele JMR Royal Apartments. Designerii italieni au conceput un boutique hotel cu șapte apartamente, unul dintre acestea considerat loft. Deși proprietarul și experții care au lucrat la renovare au încercat să recupereze materialele originale din imobil, starea acestora era mult prea precară pentru a mai putea fi folosite. Proprietarul a decis atunci să comande mobilă din lemn masiv produsă în România. Singura amintire din clădirea inițială ridicată în 1920 este structura de lemn a mansardei care a fost scoasă în evidență de designerii italieni. Apartamente au fost botezate Monalisa, Regal, Verona, Larisa, Royal și Maria, iar cel de-al șaptelea este încă în amenajare.
Mie mi-a atras atenția apartamentul Monalisa aflat la ultimul etaj. Mansarda de lemn iese în evidență, iar cada amplasată în mijlocul camerei parcă aduce și sentimentul autentic al luxului decadent al epocii clasice. Sincer, cred că acest apartament poate fi perfect pentru o escapadă de Ziua Îndrăgostiților.
Proprietarul susține că de la inaugurarea noii clădiri a decis ca interacțiunea cu turiștii să fie cât mai limitată, mai ales în noile condiții sanitare. Accesul în apartamente se face cu self check in, cu generare de qr code pentru a intra in clădire și în spațiul de cazare ales. Și un detaliu care merită precizat, mai ales acum pe timp de iarnă, cinci dintre apartamente au și saună proprie.
Ajutorul necondiționat va ajuta litoralul românesc
Am promis că pe funkytravel.ro veți citi despre locuri unicat aflate la malul mării. Le pot spune ponturi de cazare mai ales că le verific personal înainte de a le descrie. Primul articol a fost despre Casa Chintoan, ial doilea despre Vila Opt, iar acum ați citit despre o clădire din 1920 transformată într-un boutique hotel de patru stele. Vă reamintesc că aceste articole nu sunt publicitare, ci pleacă din dorința mea de a ajuta cum pot sectorul turistic și așa lovit de pandemie.