Albania, locul ideal pentru exploratori. Ponturi, buget, traseu

Albania pentru exploratori, pe scurt: am mers cu mașina din București prin Bulgaria și Grecia, cu baza la Himara. O săptămână ne-a costat aproximativ 1.000 de euro, din care 300 de euro cazarea pentru șase nopți. Am făcut peste 2.600 de kilometri.

În Albania trebuia să ajungem în deceniul trecut sau și mai demult, când tot calculam și închipuiam o strașnică tură cu motorul prin Balcani. N-a fost să fie. Am fărâmițat planul și am ajuns pe bucăți pe ici pe colo. Prin 2019 mi-am amintit și am zis: gata, anul viitor ajungem, morți-copți. Dar a urmat Sars-Cov-2, care a înghețat tot. Un an mai târziu n-am mai răbdat și-am zis că momentul chiar a venit. Am adaptat planul vechi la unul pentru mașină, am rezervat o cameră și, la drum. Numai că drumul a fost scurt și s-a încheiat înainte de Giurgiu. Un obiect colțuros căzut dintr-un camion ne-a găurit o conductă de la rezervor și am făcut cale-întoarsă. Un an și oleacă mai târziu, abia, am izbândit.

Traseul din București până în Albania

Am pornit la drum seara, pe la 21.00. Ruta: Bulgaria – Grecia – Albania. Vreo zece ore ne-a luat să ajungem la Kakavia, unde am pășit, în sfârșit, pe tărâmul vulturilor. Nu degeaba își spun albanezii așa. Imediat după frontieră am simțit că mergem prin aer, suspendați prin nori. Ajunseserăm într-o vale lungă și netedă, mărginită de munți fioroși, goi, uscați. Drumul drept s-a terminat abrupt într-o șosea șerpuită și îngustă. Urca hotărât și fără milă pentru noi, drumeții osteniți. Am mers așa preț de vreo 30 de kilometri, până am dat de podiș și apoi în sfârșit de mare. De-acolo a fost un vis, din toate unghiurile. Viraje aproape amețitoare pe coastă, mereu cu azurul Mării Ionice în stânga. Șosea bună, lățită în curbe. Am ținut-o așa vreo 60 de kilometri, până am ajuns la Himara, baza noastră, locul de unde avea să pornim în explorare.

Himara, baza noastră pentru Albania

Himara seamănă la intrare cu un oraș grecesc. Plajă în stânga, în dreapta un deal plin de case de piatră. Aleile sunt atât de abrupte că te dor genunchii numai cât te uiți. Localnicii, desigur, le urcă pe scutere, fumând.

După 24 de ore de nesomn, lemn am dormit. Vreo 3 ore. La trezire am luat-o la pas spre orașul vechi, cocoțat pe un alt deal, la vreo 3 kilometri de urcuș zdravăn. Dar sus e o splendoare. Orășelul, fostă cetate, e mititel, și așa cum spune oricine a mai trecut pe-acolo, trebuie umblat la apus, când e aurit de soare. E un labirint cu ulițe late de un metru și jumătate și case din piatră, fiecare o fortificație în miniatură. Are două cafenele greu de găsit și două biserici, una de la 1100. Este încă locuit.  Priveliștea de sus e, ca peste tot în Albania, splendidă.

Plajele din Albania pentru exploratori: Gjipe, Filikurit, Livadhi

Prima oprire din Albania pentru exploratori a fost Gjipe, care e la coada unui canion înalt, la vreo 30 de minute de mers cu mașina. Dar ca să ajungi la ea trebuie să treci și o probă de foc. E la capătul unei poteci bolovănoase de vreo doi kilometri, imposibil de parcurs cu altceva în afară de o motocicletă sau mașină de teren. Numai că mușterii să se încumete sunt puțini. Și e tare bine așa, pentru că la final răsplata întrece suferința. Canionul e ca un adăpost imens. Plaja încape peste o sută de oameni și e oarecum amenajată, cu trei terase mici din stuf și șezlonguri. Se pot închiria caiace sau plăci de stand up paddle.

O încercare și mai mare ai de trecut dacă vrei să ajungi la Filikurit. Dealul abrupt și livada plină de ciulini sunt nimic față de ultimii 10-15 metri. Acolo cobori un perete de stâncă până pe petecul de nisip. Ai o frânghie de ajutor, dar e bine să ai ceva aptitudini de alpinist ca să ajungi întreg jos. Noi nu ne-am încumetat, era întuneric. Jos campase deja o familie de cehi cu trei copii.

Mai aproape de baza noastră, la vreo zece minute de mers cu mașina, lungă de câteva sute de metri, era plaja Livadhi. Mult mai lată, străjuită și ea de stânci, dar mai blânde. Umblă vorba că acolo e cea mai curată apă, dar noi n-am băgat de seamă să fie vreo diferență mare între toate cele cinci zone de plajă apropiate de oraș.

De ce Albania e locul ideal pentru exploratori

Cel mai bun traseu din Albania pentru exploratori e poteca de coastă. Ea unește plajele pe câteva zeci de kilometri. Tălpi bune să ai, voință și papuci potriviți. Eu și Liviu am mers doar de la Himara la Livadhi. Strașnic! Ba prin desișul pădurii de pin, ba pe stâncile de pe mal.

Previous
Next

Am luat la pas și orășelele din jur. Toate așezări vechi, medievale, cu case de piatră, atârnate parcă cu mâna pe coline sau stânci. Fiecare are copacul ei bătrân căruia localnicii îi poartă de grijă ca unui copil, chiar și în satele din munți. La vreo 100 de kilometri de Himara, între munți, e Gjirokaster. Este o cetate și mai veche, sit UNESCO, printre orașele cel mai bine păstrate. Străduțe peste străduțe peste străduțe cu localuri și magazine ale urmașilor, urmașilor, urmașilor celor care au ridicat așezarea. 

Munții din Albania: Cika și Pilur-Kallarat

Dar în Albania am mers ca să urc pe munte. Pe Cika, un vârf nu foarte înalt (2044 m) care parcă se naște din mare. Am învățat poteca slab marcată pe de rost și cred că aș putea să o umblu fără să mă abat și cu ochii închiși. Dar cum eu, Liviu și Albania suntem un trio năbădăios… n-a fost să fie. Cika a luat foc chiar când am ajuns. A fumegat cinci zile, până au venit grecii cu două avioane și au stins incendiul. Am monitorizat seară de seară situația de pe terasa pensiunii unde ne-am cazat. Eram la peste 30 de kilometri și nu vedeam flăcările, doar fumul. Tot părea infern.

Ca să ne ostoim pofta și să alungăm amărăciunea am urcat pe alt munte, altă potecă. Și a fost vis. Așa arid cum e, muntele e viață pură. Acolo am văzut două perechi de acvile de munte. Mi-a venit să plâng. În Albania încă mai poți vedea vulturi. Am văzut și felurite alte păsări, șopârle, insecte fel și chip și o turmă de capre păstorită de un câine destoinic. Ne-a simțit în orice direcție am luat-o, chit că ne-am chinuit să nu facem zgomot și eram la sute de metri distanță.

Oamenii din Albania

Poate și pentru că ne-a luat ani să ajungem acolo, am mers fără niciun fel de așteptare și după doi ani în care nu ne-am îndepărtat prea mult de casă. Oamenii sunt blânzi, aproape molcomi, și tare săritori. Sar să te ajute înainte chiar să știi că ești în impas. O mamă tânără s-a oferit să sune pentru noi la cazare. Ba chiar să ne ducă acolo cu mașina ei, cu un bebeluș morocănos în spate. Noi încă nu știam că ne-am rătăcit. Pe munte, când n-am nimerit poteca, doi săteni au oprit mașina. Au strigat și ne-au făcut semne până am înțeles pe unde s-o luăm. Mulți s-au oprit să întrebe dacă pot ajuta, deși știau doar albaneză și câteva cuvinte stâlcite. Curios, mulți cunoșteau expresia ”la revedere”.

Și, pentru că este o țară încă la început de drum turistic, e plină de „exploratori” străini. Albania pentru exploratori nu e un slogan, e realitatea de pe teren. Pe plaja localnicilor, pe la 10.00, bătrânii s-au retras. Au început să se audă tot felul de limbi: daneză, maghiară, engleză, spaniolă, franceză, italiană. Am întâlnit și doi români. Oriunde am mers, străinii salutau cu un zâmbet larg, complice. Și turiștii erau de toate felurile, de la backpackeri, la părinți cu copii mici, la cupluri tinere, la pensionari.

Albania este o țară săracă. Și se vede

Se vede în blocurile scorojite, fără apă curentă, din Himara. Și în mașinile vechi de zeci de ani, majoritare în trafic. Dar drumurile spre locurile turistice sunt bune. Orășelele vechi sunt în reconstrucție, iar lucrările sunt în multe locuri. Iar natura, natura e încă sălbatică în mare parte. Are vreo 450 de kilometri de coastă, cu multe plaje neatinse de om și 80% din teritoriu munte colindat numai de capre și oi. Vreau să cred că pasul făcut spre UE îi va aduce în Uniune. Au nevoie de ajutor și îl merită.

Buget: cât costă Albania pentru exploratori

Cât despre prețuri, pe noi vacanța de o săptămână ne-a costat aproximativ o mie de euro. Cea mai costisitoare felie din total a fost benzina, am făcut peste 2.600 de kilometri. Cazarea a fost 300 de euro șase nopți, într-un studio. Probabil în Ksamil sau Saranda, perlele coroanei, e mai scump.

Dacă preferi Grecia, vezi și cea mai frumoasă plajă din Thassos.