• Camere Live link="camereLive"
  • Efect neașteptat al furtunii: Cazinoul renovat și-a dezvăluit noua înfățișare

    Cazino
    0 Shares

    Furtuna puternică de pe litoral a deschis jurnalele de știri cu intervențiile salvamarilor, cu reacțiile turiștilor față de interdicția de a intra în mare, dar, în marea de informații concentrate pe turism, un aspect a fost cu totul ignorat. Rafalele de 60-70 km/h au sfâșiat bucățile de prelată care ascundeau de ochii curioșilor cele patru turnuri refăcute ale clădirii Cazinoului din Constanța.

    Cei de la pagina de facebook Cazino Constanța, care urmăresc fiecare pas al reabilitării clădirii, au reușit să surprindă fotografii cu ceea ce urmează să devină cea mai emblematică atracție a litoralului românesc.

    Potrivit reprezentanților companiei care lucrează la reabilitarea Cazinoului, lucrările nu vor fi gata în 2022 cum era estimat inițial. Cel mai probabil, clădirea va reintra în patrimoniul municipiului Constanța abia la finalul lui 2024.

    În cazul în care îți este dor de Cazino sau vrei să vezi, în timp real, stadiul lucrărilor ai aici imagini LIVE de pe faleza din Constanța.

    Avatar
    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit