• Camere Live link="camereLive"
  • Revelion la Zurich, prima zi a anului la Paris, a doua zi la Frankfurt si Bucuresti

    Revelion la Zurich, 1 ianuarie la Paris, 2 ianuarie la Frankfurt artificii vacanta rezervari avion experienta ponturi Paris Elvetia Franta Funky Travel
    0 Shares

    Cum nu ti-ai planificat nimic de Revelion ? Aud aceasta discutie din ce in ce mai des in jurul meu. Suntem in octombrie si daca nu stii unde faci Revelionul e rau de tot. Cred ca de vreo patru-cinci ani nu mai am aceasta problema! Unde fac Revelionul nu mai este asa de important, ci oamenii care sunt linga mine in acea noapte sunt totul. Cât despre locul de petrecere ? Este stabilit cu doua-trei zile inainte.

    Calatoria intre doua orase cu cea mai lunga escala

    Daca iti plac experientele si vrei sa ai un revelion memorabil te sfatuiesc sa citesti cu atentie ce nebunie am facut noi. Alaturi de doi prieteni din Bucuresti incercam sa gasim un altfel de revelion. Tot cautam destinatii cu reduceri de neimaginiat (bineinteles ca n-am gasit), orase din Europa unde era cald pentru ca vroiam sa stam in noaptea de Revelion la terasa, focuri de artificii spectaculoase si alte ingrediente. Google nu prea ne-a ajutat! Fie totul era prea scump, fie nu gaseam cazare sau nu reuseam sa ne incadram in zilele libere. Ca din senin s-a infiripat o idee : hai sa cautam zborul cel mai ieftin dintre Bucuresti si o capitala europeana.

    Revelion la Zurich, 1 ianuarie la Paris, 2 ianuarie la Frankfurt artificii vacanta rezervari avion experienta ponturi Paris Elvetia Franta vacanta travel

    Termenii cautarii au fost simpli: plecare in seara de 31 decembrie din Bucuresti, intoarcere pe 2 ianuarie, o singura noapte de cazare, cel putin doua tari vizitate in acest maraton. Sa nu uit – iar biletul sa nu coste mai mult de 150 de euro de persoana. Dupa ce am rascolit toate motoarele de cautare pentru curse aeriene am reusit sa ne planificam Revelionul Calator. Mare atentie la cautari: noi nu am fost atenti si am luat intoarcerea peste un an si nu dupa doua zile de petrecere. Noroc ca o doamna draguta de la call center a inteles ca nu prea aveam cum sa ne luam escala de 12 luni 🙂

    31 decembrie

    Ora  16.00 – plecare Otopeni

    Ora 17.25- sosire Zurich (Elvetia)

    Petrecere Revelion – Cel mai mare foc de artificii din Europa (Lacul din Zurich)

    01 ianuarie

    07.30 – plecare Zurich

    09.00 – sosire Paris

    O noapte de cazare

    02 ianuarie

    18.05- plecare Paris

    19.20 – sosire Frankfurt

    01.15- sosire Bucuresti

    Fiecare cuplu a avut cite un rucsac (chiloti, sosete, tricou,parfum, deodorant, fara sampon, gel de dus pentru ca le gasesti in hotel) plus inca un bagaj de cala pentru toti patru (un rucsac pe care urma sa-l abandonam dupa ce isi indeplinea misiunea- sa ne duca bautura ieftina cumparata din România in Elvetia cea scumpa).

    Bagajul de cala plin cu bautura a plecat inaintea noastra la Paris, iar noi il asteptam la Zurich

    Voiosi si dornici de aventura am plecat la drum in seara de Revelion. Cand toata lumea isi scotea hainutele sclipitoare din sifoniere, noi ne imbracam zdravan pentru excursie. Cat ne-am bucurat de gustul desavarsit al ciocolatei elvetiene pe care am primit-o de la Swiss Air, am auzit vocea pilotului care anunta ca vom ateriza la Zurich.

    Revelion la Zurich, 1 ianuarie la Paris, 2 ianuarie la Frankfurt artificii vacanta rezervari avion experienta ponturi Paris Elvetia Franta vacanta travel

    Ne postam noi in fata benzii care aducea bagajele de cala si ne tot intrebam daca al nostru va mirosi a Jack Daniels, Red Bull si Moet. Cam aceasta era continutul bagajului nostru de cala! Si am tot asteptat noi sa ne vina bagajul vreo 40 de minute si acesta tot nu mai venea. Niciunul nu s-a gandit ca ni se va pierde bautura pe drum mai ales ca aveam zbor direct, sanse mici sa nu-ti mai gasesti bagajul. Si iata ca angajatii aeroportului din Otopeni ne-au lasat fara bautura ieftina. Am inregistrat pierderea bagajului in speranta ca nu va fi gasit niciodata si ca elvetienii ne vor trimite pe 1 sau 2 ianuarie o “felicitare” in cont de 300 de euro, bani pe care intentionam sa-i cheltuim la Paris. Si cum stiam ca Elvetia este o tara scumpa, ne-am realimentat cu alcool din duty free. Sfatul meu- nu are rost sa transportati bautura din Romania, din magazinul aeroportului am cumparat-o mai ieftin decat acasa.De la aeroport spre centrul orasului Zurich, locul unde urma sa petrecem noaptea de revelion, am mers cu transportul in comun. Destinatia ta trebuie sa fie Gara Centrala (Hauptbahnof). In 20 de minute ne plimbam deja pe Bahnhofstrasse, principala artera comerciala a orasului. Magazine cu firme selecte, cladiri parca desenate, ceasuri, curatenie! Fetele se uitau lung spre vitrinele pline cu anunturi de reduceri, dar oftau cand observau ca o simpla esarfa cu 70% discount costa 3400 de euro. Cam 30 de minute de mers pe jos de la Gara Centrala pina pe malul lacului unde este organizat focul de artificii. Nu stiu cum se face ca in cele 30 de minute sticla noastra de Jack Daniels s-a consumat alaturi de Red Bull, iar sampania Moet avea o soarta precisa- sa fie deschisa la miezul noptii ca sa ne mearga si noua anul viitor ca elvetienilor.

    Revelion la Zurich, 1 ianuarie la Paris, 2 ianuarie la Frankfurt artificii vacanta rezervari avion experienta ponturi Paris Elvetia Franta vacanta travel

    Fortati de cele doua grade Celsius si de o ploaie mocaneasca inghetata, am inceput sa colindam gheretele cu vin fiert de pe malul lacului. Sa nu te socheze cand vei da 24 de lei (6 franci) pentru un pahar de vin fiert si nici 40 (10 franci) pentru un hotdog. Nu ar fi rau sa te opresti in Gara Centrala ca sa-ti cumperi sandvisuri pentru orele pe care le vei petrece in frig. Preturile sunt mult mai mici fata de locul unde se desfasoara focul de artificii. Noi nu am avut nicio sansa sa gasim vreun restaurant deschis in acea seara publicului si nici nu am reusit sa ne facem rezervare pentru noaptea de revelion.

    Cel mai mare foc de artificii (am vazut mult mai mari) intr-o liniste apasatoare

    Aproape de miezul noptii, am ajuns in marea de oameni care umple malurile lacului. Printre noi se plimbau politisti care purtau pancarte cu un mesaj simplu : nu aprinde artificii, avem noi destule. Ne fixam noi ceasurile si asteptam ca lumea sa fie entuziasmata de marele moment. Cele patru glasuri inghetate venite special din Romania pentru revelionul la Zurich numarau cu volumul dat la maximum. Ajungem la miezul noptii, noi bucurosi si fericiti. In jurul nostru liniste si simtim cu mii de ochi se uita doar la noi. Eram singurii care numaram si ne bucuram. In Zurich traditia spune ca te bucuri de trecerea in noul an abia dupa ce se termina de tras clopotele la cele multe biserici din oras. Si pe la 00.07 cand s-au terminat de batut clopotele ne asteptam ca lumea sa izbucneasca de fericire. Ne-am inselat! Din mijlocul lacului de pe barje mari au inceput sa urce mii de artificii spre cer.

    Revelion la Zurich, 1 ianuarie la Paris, 2 ianuarie la Frankfurt artificii vacanta rezervari avion experienta ponturi Paris Elvetia Franta vacanta travel

    Reactia oamenilor la fel de rece ca temperatura aerului : au aplaudat aproape pe muteste si gata. Si cam aceasta a fost revelionul in aer liber la Zurich. Va sfatuiesc sa nu aveti asteptari prea mari! Dupa spectacolul de artificii, au fost cam ca la Ziua Marinei, aveam de pierdut patru ore intr-un oras parca pustiu.

    Elvetienii danseaza de pe scaun, poate doar cu picioarele sub masa

    Inghetati bocna am tot colindat prin centrul vechi din Zurich in cautarea unui bar unde sa ne continuam petrecerea elvetiana de revelion. Restaurantele s-au inchis la o ora dupa miezul noptii. Citind pe meniurile restaurantelor am vazut ca masa de revelion nu se inchide ca la noi pe 2 ianuarie, ci la ora 02.00 pe 1 ianuarie 🙂

    Gasim un bar cu citeva mese afara, vin fiert si plin de oameni inauntru. Reusim sa ne facem loc linga Dj, iar dupa citeva pahare de vin (6 franci paharul- unde esti tu rucsacule cu bautura) ne apucam sa dansam. Si ce se mai distrau elvetienii din bar alaturi de noi: noi dansam si ei se uitau la noi si bateau din picioruse. La un moment dat, unul dintre ei vine la noi si ne intreaba de unde suntem si abia atunci spune “vor chiar stiti sa va distrati”

    Revelion la Zurich, 1 ianuarie la Paris, 2 ianuarie la Frankfurt artificii vacanta rezervari avion experienta ponturi Paris Elvetia Franta vacanta travel

    Se face ora patru si in pasi de dans, dar si cu bani mult mai putini decat venisem la Zurich, ne indreptam spre Gara Centrala pentru a ne continua calatoria spre Paris. Dar ce sa vezi : transportul in comun nu functioneaza in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, desi tabelele aratau ca trenurile merg fara probleme. Si atunci am luat taxiul- o experianta extrem de trista. Pe drum soferul ne intreaba de unde suntem, ii raspundem ca venim din Romania special pentru a petrece revelionul in tara lui. “Daca sunteti din România aveti bani de taxi” Abia dupa ce si-a dat seama de reactia noastra, taximetristul si-a cerut scuze, probabil de teama sa nu-I facem reclamatie.

    Parisul ti se pare extrem de ieftin dupa 8 ore petrecute la Zurich

    Rasaritul ne-a prins la Paris. Doi mai proaspeti pentru ca am reusit sa dormim pe bancutele aeroportului, unul recalcitrant rau si al patrulea care incerca sa impace pe toata lumea. Va recomand sa incercati sa dormiti cum si pe unde puteti cand va planificati astfel de experiente de lunga durata!

    Revelion la Zurich, 1 ianuarie la Paris, 2 ianuarie la Frankfurt artificii vacanta rezervari avion experienta ponturi Paris Elvetia Franta vacanta travel

    Abia dupa un mic dejun frantuzesc incheiat cu o portie zdravana de macarons ne-am revenit. In cele 36 de ore petrecute in capitala Frantei va spun ca am mancat si am baut cat ne-am abtinut la Zurich, iar cand notele de plata ne veneau de 20 de euro ni se parea ca am facut cea mai buna afacere. Diferente: un pahar de vin fiert la Zurich 6 franci, unul de sampanie la Paris 3 euro J Si tot la Paris, prietenii de la Swiss Air ne-au anuntat ca ne-au gasit rucsacul cu bauturica. “Bagajul dumneavoastra a ajuns la Paris. Pai suntem aici, il preluam! A pai acum a plecat spre Bucuresti. Bine multumim”

    Revelion la Zurich, 1 ianuarie la Paris, 2 ianuarie la Frankfurt artificii vacanta rezervari avion experienta ponturi Paris Elvetia Franta vacanta travel

    Revelionul, scuze ziua de 1 ianuarie, a continuat cu o seara in care am colindat spectaculosul Paris, iar seara zilei de 2 ianuarie ne-a prins la Frankfurt. Din pacate, escala a fost mult prea scurta pentru a ne permite o fuga in oras si am admirat vreo doua ore jumate avioanele decoland.

    Bucurestiul ne-a intimpinat cu un rucsac plin de bautura care a calatorit pe ruta România-Elvetia-Franta-Germania-România.

    Avatar
    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar 18 ani am lucrat la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit

    Lasă un răspuns